Umberto Eco – Numele trandafirului

şi trebuie să recunosc că s-a comportat ca un laic adevărat.
în acel moment, Abatele ne-a invitat cu bunăvoinţă să păstrăm
tăcerea. Cina, de altfel, era pe sfîrşite. Abatele s-a ridicat şi l-a
prezentat pe Guglielmo călugărilor. I-a lăudat înţelepciunea, i-a
făcut cunoscută faima şi le-a atras atenţia că fusese rugat să facă
cercetări în privinţa morţii lui Adelmo, poftindu-i pe călugări să
răspundă întrebărilor lui şi să-i înştiinţeze pe oamenii lor din
toată abaţia să facă întocmai. Şi să-i uşureze cercetările,
deoarece, a spus el, căutările lui nu contraveneau regulilor
mănăstirii. în care caz ar fi trebuit să se ceară aprobarea lui.
O dată masa încheiată, călugării o porniră spre cor pentru slujba
de completa. Şi-au lăsat din nou glugile pe ochi şi s-au aliniat în
faţa uşii, aşteptînd. Apoi s-au urnit într-un şir lung, străbătînd
cimitirul şi intrînd în cor prin partea de miazăzi.
Am pornit-o şi noi cu Abatele.
— La ora aceasta se închid uşile Edificiului ? a întrebat
Guglielmo.
— De îndată ce slujitorii vor curăţa refectorul şi bucătăria,
bibliotecarul însuşi va închide toate uşile, zăvorîndu-le pe
dinăuntru.
— Pe dinăuntru ? Şi el pe unde iese ?
Abatele l-a fixat pentru o clipă pe Guglielmo, serios la faţă.
Desigur că nu doarme în bucătărie, a spus repezit. Şi a grăbit
pasul.
— Bine, bine, mi-a şoptit Guglielmo, aşadar există o altă intrare,
dar noi nu trebuie s-o ştim.
I-am zîmbit, foarte mîndru de deducţia lui, şi el m-a bruftuluit:
— Şi nu rîde. Ai văzut că între zidurile acestea rîsul nu se bucură
de o reputaţie prea bună.
Am intrat în cor. O singură lampă ardea, pe un tripod gros de
bronz, înalt cît doi oameni. Călugării s-au aşezat tăcuţi pe bănci,
în timp ce lectorul citea un pasaj dintr-o omilie a Sfîntului
Grigorie.
Apoi Abatele a făcut un semn şi cantorul a intonat Tu o-utem
Domine miserere nobis. Abatele a răspuns Adjutorium nostrum in
nomine Domini şi toţi în cor cu Qui fecit coelum et terram. Apoi a
început cîntecul psalmilor: Cînd te chem, r® spunde-mi, Doamne al
dreptăţii mele; îţi voi mulţumi, doamne, din toată inima mea;
Binecuvîntaţi pe Domnul, voi
101
toţi ce-i sînteţi supuşi. Noi nu ne aflam în strane, ci ne
retrăseserăm în nava principală. De aici l-am văzut pe