Umberto Eco – Numele trandafirului

străbătuserăm. Apoi era un perete plin şi, în sfîrşit, o
deschizătură care dădea într-o a doua cameră oarbă cu iniţiala U.
Camera S era cea a oglinzii şi noroc că se afla pe peretele aşezat
numaidecît în dreapta mea, altfel m-ar fi cuprins din nou spaima.
Privind bine planul, mi-am dat seama de ciudăţenia camerei
aceleia. Ca toate celelalte camere oarbe ale celorlalte turnuri, ar fi
trebuit să dea în camera heptagonală centrală. Dacă n-o făcea,
intrarea în heptagon ar fi trebuit să se deschidă în camera oarbă
de lîngă ea, camera U. în schimb, aceasta, care dădea printr-o
deschidere într-o cameră T, cu ferestre spre octogonul dinăuntru,
şi prin cealaltă se lega cu camera S, avea ceilalţi trei pereţi plini şi
ocupaţi de dulapuri. Privind în jur am văzut ceea ce de fapt era
limpede şi din planul meu: din motive de logică, mai mult decît
dintr-o severă simetrie, turnul acela trebuia să aibă camera sa
heptagonală, dar nu exista.
— Nu există, am spus.
— Nu că n-ar exista. Dacă n-ar fi, celelalte camere ar fi mai mari,
pe cînd aşa sînt mai mult sau mai puţin de formatul celorlalte din
alte părţi. Există, dar nu putem ajunge acolo.
— E zidită?
— S-ar putea. Şi iată finis Africae, iată locul în jurul căruia se
învîrteau curioşii aceia care au murit. E zidită, dar nu s-a spus că
n-ar fi o trecere spre ea. Ba cu siguranţă că e, şi Venanzio o
găsise şi avusese descrierea ei de la Adelmo, iar acesta de la
Berengario. Să recitim notele sale.
A scos din rasă hîrtia lui Venanzio şi a recitit: „Mîna deasupra
idolului lucrează pe primul şi pe al şaptelea din patru". S-a uitat
în jur:
— Păi sigur că da! Idolul este imaginea oglinzii. Venanzio gîndea
în greceşte, şi în limba aceea, chiar mai mult decît într-a noastră,
eidolon este atît imaginea, cît şi spectrul, şi oglinda ne redă
imaginea noastră deformată pe care chiar noi, în noaptea trecută,
am luat-o drept o nălucă, un spectru! Dar ce-or fi cei patru supra
speculum ? Ceva deasupra suprafeţei care reflectă ? Dar atunci ar
trebui să ne aşezăm într-un anumit punct de vedere, în aşa fel
încît să putem zări ceva care se reflectă în oglindă şi care să se
potrivească descrierii pe care o avem de la Venanzio...
Ne-am mişcat în toate direcţiile, dar fără nici un rezultat. Dincolo
de imaginile noastre oglinda ne trimitea înapoi contururi
înceţoşate din restul încăperii, cu greu luminată de felinar.
319
— Atunci, gîndea Guglielmo, prin supra speculum ar putea să