Umberto Eco – Numele trandafirului

şi i-a spus :
— Mă căutai? Din cauză...
S-a întrerupt, privindu-ne. Malachia i-a făcut un gest,
imperceptibil, ca pentru a spune: „O să vorbim după..."
Noi ieşeam, el intra, ne-am întîlnit toţi trei în golul uşii. Malachia
a spus mai degrabă încurcat:
— Veneam la fratele erborist... Mă... mă doare capul...
— Trebuie să fie de vină aerul închis al bibliotecii, i-a spus
Guglielmo cu un ton de binevoitoare înţelegere. Ar trebui să faci
fumigaţii.
Malachia a mişcat buzele ca şi cînd ar fi vrut să mai spună ceva,
apoi a renunţat, a lăsat capul în jos şi a intrat, în timp ce noi ne
îndepărtam.
— De ce se duce la Severino ? am întrebat.
— Adso, mi-a spus cu nerăbdare maestrul, învaţă să gîndeşti cu
capul tău. Apoi a schimbat vorba. Trebuie să interogăm anumite
persoane acum. Măcar, a adăugat în vreme ce cerceta cu privirea
podişul, cît mai sînt în viaţă. Ca să nu uit: de acum înainte
trebuie să fim atenţi la ceea ce mîncăm şi bem. Ia întotdeauna
mîncarea ta din farfuria tuturor, şi băutura ta din clondirul pe
care l-au atins şi alţii. După Berengario, noi sîntem cei care ştim
cele mai multe lucruri, în afară, fireşte, de criminal.
— Dar pe cine vreţi să interogaţi acum?
268
— Adso, a spus Guglielmo, ai observat, desigur, că lucrurile cele
mai interesante se petrec noaptea. Noaptea se moare, noaptea se
cutreieră prin scriptorium, noaptea intră femei în incinta
mănăstirii... Avem o abaţie de zi şi o abaţie de noapte, şi cea de
noapte pare, din nenorocire, mai interesantă decît cea de zi. Prin
urmare, ne interesează orice persoană care se învîrteşte noaptea,
cum ar fi, de exemplu, bărbatul pe care l-ai văzut aseară cu fata.
Poate că povestea fetei n-are nici o legătură cu aceea a
otrăvurilor, dar poate că are. în orice caz, am unele idei despre
bărbatul de aseară care trebuie să ştie şi alte lucruri despre viaţa
de noapte a acestui sfînt loc. Şi, vorbind de lup, uite, tocmai pe el
îl văd trecînd pe-acolo.
Mi l-a arătat pe Salvatore, care ne văzuse şi el pe noi. Am
observat o uşoară şovăială în pasul lui, ca şi cînd, dorind să ne
ocolească, s-ar fi oprit să-şi schimbe drumul. Asta pentru o clipă.
Desigur că-şi dăduse seama că nu poate să se ferească de
întîlnire şi şi-a reluat mersul. Ni s-a adresat cu un surîs larg şi cu
un „benedicite" onctuos. Maestrul meu aproape că nici nu l-a