Umberto Eco – Numele trandafirului

azi maşini nemaipomenite, de care într-o zi se va vorbi, cu care se
poate călăuzi cu adevărat mersul naturii. Dar va fi vai şi amar
dacă ele vor cădea în mîinile unor oameni care să le întrebuinţeze
ca să-şi mărească puterea lor pămîntească şi să îndestuleze pofta
lor de avere. îmi spun că în ţara Kitayului un înţelept a distilat o
pulbere care poate produce, în atingere cu focul, o detunătură
puternică şi o flacără mare, distrugînd toate lucrurile pe mari
întinderi de jur-împrejur. Minunată lucrare, dacă ar fi folosită
pentru a abate cursul nurilor, sau a sfărîma stînca pentru a se
curăţa pămîntul. Dar dacă cineva ar folosi-o pentru a pricinui rău
duşmanilor săi ?
— Poate că ar fi bine aşa, dacă ar fi duşmani ai poporului lui
Dumnezeu, a spus Nicola cu devoţiune.
— Poate, s-a învoit Guglielmo. Dar cine e azi duşmanul Poporului
lui Dumnezeu ? împăratul Ludovic sau papa Ioan ?
— Oh, Doamne Dumnezeule ! a spus foarte speriat Nicola. ^hiar
că n-aş vrea să hotărăsc eu singur un lucru atît de dureros.
93
— Vezi? a zis Guglielmo. Uneori e bine ca anumite secrete | să
rămînă tăinuite în discuţii oculte. Secretele naturii nu se
transportă în piei de capră sau de oaie. Aristotel spunea în cartea
secretelor că a dezvălui prea multe ascunzişuri alei naturii şi ale
artei înseamnă să rupi un sigiliu ceresc, şi căi multe lucruri rele
ar putea ieşi de aici. Ceea ce însă nu I înseamnă că secretele nu
trebuie dezvăluite, dacă se convine I să hotărască înţelepţii cînd
şi cum.
— Aşa că e bine ca în lucruri din acestea, a spus Nicola, să I nu
fie toate cărţile la îndemîna oricui.
— Asta e o altă poveste, a zis Guglielmo. Se poate păcătui j prin
prea multă locvacitate, dar şi prin prea multă tăcere. Eu nu
voiam să spun că trebuie ascunse izvoarele ştiinţei. Ba j chiar
asta mi se pare un mare rău. Voiam să spun că, ocu-j pîndu-se
de ascunzişuri din care poate ieşi fie binele, fie răul, înţeleptul are
dreptul şi datoria să folosească un limbaj' obscur, lămurit doar
pentru cei deopotrivă cu el. Calea ştiinţei i este anevoioasă şi e
anevoios să deosebeşti binele de rău. Şi adesea înţelepţii
vremurilor noi sînt doar pitici pe umerii,
piticilor.
Discuţia prietenească cu maestrul meu trebuie să-l fîj împins pe
Nicola pe calea mărturisirilor. Aşa că i-a făcut un semn de
încredere lui Guglielmo (ca şi cum i-ar fi spus : eu şi cu tine ne
înţelegem, pentru că vorbim despre aceleaşi lucruri) şi a spus în