Umberto Eco – Numele trandafirului

ne scapă, Salvatore a călătorit prin tot felul de locuri, de la
natalul său Monferrato pînă în Liguria, apoi în sus spre Provenţa
şi spre pămînturile regelui Franţei.
Salvatore a rătăcit prin lume cerşind, prădînd, pre-făcîndu-se
bolnav, tocmindu-se în slujba vremelnică a vreunui senior, luînd
apoi din nou calea codrului, şi apoi calea cea dreaptă. După
povestirea lui, l-am văzut unindu-se cu acele bande de
răufăcători pe care apoi, în anii ce au urmat, le-am întîlnit
yînturîndu-se prin Europa: falşi călugări, şarlatani, escroci,
înşelători, rufoşi şi zdrenţăroşi, leproşi şi schilozi, ambulanţi,
hoinari, trubaduri, călugări fără patrie, studenţi pribegi, pungaşi,
trişori, mercenari, invalizi, jidovi rătăcitori, scăpaţi de
necredincioşi cu mintea distrusă, nebuni, fugari urmăriţi,
răufăcători cu urechile retezate, sodomiţi, şi, printre ei,
meşteşugari ambulanţi, ţesători, căldărari, meşteri de scaune,
rotari, tocilari, împletitori de paie, zidari şi iar ticăloşi de tot felul,
pungaşi, nemernici, lichele, călăuze necinstite, pleava societăţii,
vagabonzi faimoşi sau oarecare, şi canonici, şi preoţi vînduţi, şi
sterpelitori, şi oameni obişnuiţi să trăiască din încrederea altora,
falsificatori de bule şi de sigilii papale, vînzători de indulgenţe,
falşi paralitici care se lungeau la uşile bisericilor, călugări
rătăcitori fugiţi de la schituri, vînzători de relicve, preoţi care
vindeau iertarea, ghicitori şi chiro-manţi, necromanţi,
tămăduitori, falşi cerşetori şi păcătoşi de tot soiul, corupători de
călugăriţe şi de fete cu tertipuri şi violenţe, simulanţi de
hidropizie, epilepsie, hemoroizi, gută şi plăgi, dacă nu şi de
nebunie melancolică. Erau unii care-şi lipeau plasturi pe corp
pentru a se preface bolnavi de ulcere de nevindecat, alţii care-şi
umpleau gura cu o substanţă de culoarea sîngelui, pentru a se
preface că varsă atinşi de un rău ascuns, şmecheri care se făceau
că au unul din membre lovit de boală, sprijinindu-se în cîrje fără
să aibă nevoie de ele şi simulînd epilepsia, rîia, furunculele,
umflăturile, punîn-du-şi legături, tinctură de şofran, cu fiare la
mîini, fese pe cap, amestecîndu-se împuţiţi printre oamenii din
biserici, şi
190
lăsîndu-se să cadă dintr-o dată prin pieţe, scuipînd bale şi dînd
ochii peste cap, lăsînd să le curgă din nas scursori din zeamă de
mure şi cinabru, ca să smulgă bani şi de mîncare de ]a oamenii
speriaţi care-şi aminteau de îndemnurile sfinţilor părinţi la
împărţirea de pomeni: împarte cu cei flămînzi pîinea ta, adu-l în
casa ta pe cel care n-are acoperiş, să-l vizităm pe Christos, să-l