Umberto Eco – Numele trandafirului

vistierie de şaptezeci de mii de fiorini de aur, şi acum sînt unii
care spun că a grămădit în ea mai mult de zece milioane.
— Aşa e, a spus Ubertino. Michele, Michele, nu ştii ce ruşini a
trebuit să văd la Avignon!
— Să încercăm să fim cinstiţi, a spus Michele. Ştim că şi ai noştri
au făcut exagerări. Am primit veşti despre franciscani care au
atacat cu armele mănăstirile dominicanilor şi-i despuiau pe
călugării vrăjmaşi ca să le impună sărăcia... Şi
296
pentru asta n-am îndrăznit să mă împotrivesc lui Ioan cînd s-au
petrecut cele din Provenţa... Aş vrea să cad cu el la o înţelegere,
nu voi umili orgoliul lui, îi voi cere doar ca nici el să nu umilească
umilinţa noastră. Nu-i voi vorbi despre bani, îi voi cere doar să se
învoiască cu o interpretare sănătoasă a Scripturilor. Şi asta va
trebui să facem cu legaţii săi, mîine. La urma urmelor, sînt
oameni de teologie şi nu vor fi toţi hrăpitori ca Ioan. Cînd nişte
oameni înţelepţi vor fi deliberat asupra unei interpretări din
Scriptură, el nu va putea...
— El ? l-a întrerupt Ubertino. Dar tu nu cunoşti încă nebuniile
lui în ceea ce priveşte teologia. El vrea ca totul să stea în mîna lui,
în cer şi pe pămînt. Pe pămînt am văzut ce face. Cît despre cer...
Mă rog, el n-a exprimat încă părerile de care vorbesc, sau cel
puţin nu în public, dar eu ştiu sigur că a vorbit în şoaptă despre
aşa ceva cu oamenii lui. El se pregăteşte să dea la lumină
anumite propuneri nebuneşti, dacă nu deşucheate, care vor
schimba însăşi substanţa doctrinei şi vor lipsi de orice putere
predica noastră!
— Care ? au întrebat mulţi.
— Intrebaţi-l pe Berengario, el ştie, el mi-a vorbit despre asta.
Ubertino se întorsese spre Berengario Talloni, care fusese în anii
ce trecuseră unul dintre cei mai hotărîţi vrăjmaşi ai pontifului la
însăşi curtea acestuia. Venit de la Avignon, se unise de două zile
cu grupul celorlalţi franciscani şi împreună cu ei sosise la abaţie.
— E o poveste încurcată şi aproape de necrezut, a spus
Berengario. Se pare, aşadar, că Ioan are de gînd să susţină că cei
drepţi nu se vor bucura de starea de beatitudine decît după
Judecata de Apoi. E multă vreme de cînd se gîndeşte la versetul
al nouălea, capitolul al şaselea al Apocalipsei, acolo unde se
vorbeşte de desfacerea celui de-al cincilea sigiliu: unde apar sub
altar cei ce au fost ucişi ca martori ai cuvîntului lui Dumnezeu şi
cer dreptate. Fiecăruia i se dă o haină albă, spunîndu-i-se să mai
aibă puţină răbdare... Semn, argumentează Ioan, că ei nu-l vor