Umberto Eco – Numele trandafirului

de doi novici care purtau un vas de aur plin cu apă. Şi cum neam
dat jos de pe măgarii noştri, el a spălat mîinile lui Guglielmo,
apoi l-a îmbrăţişat, sărutîndu-l pe gură şi dîndu-i sfînta
binecuvîntare, în vreme ce chelarul se îngrijea de mine.
— Mulţumesc, Abbone, a spus Guglielmo, căci mare e bucuria
mea să pun piciorul în mănăstirea măreţiei tale, a cărei faimă a
trecut de munţii aceştia. Vin ca peregrin în numele Domnului, şi
pentru asta m-ai onorat. Dar vin şi în numele domnului nostru
de pe acest pămînt, cum îţi va spune scrisoarea pe care ţi-o
încredinţez, şi îţi mulţumesc în numele lui pentru primirea ce-mi
faci.
Abatele a luat scrisoarea cu peceţile imperiale şi a spus că,
oricum, venirea lui Guglielmo fusese precedată de alte misive ale
confraţilor lui (de altfel, mi-am spus eu cu oarecare mîndrie, e
greu să-l iei pe nepregătite pe un abate benedictin), apoi l-a rugat
pe chelar să ne însoţească la odăile noastre, în vreme ce grăjdarii
ne luau măgarii ce-i călăriserăm. Abatele ne-a făgăduit să ne
viziteze mai tîrziu, cînd ne-om recăpăta puţin puterile, şi am
intrat în curtea cea mare, unde clădirile
29
28
abaţiei se întindeau de-a lungul dulcelui platou care tăia ca o
platformă netedă - sau un podiş - vîrful muntelui.
Despre felul cum era alcătuită abaţia voi avea de mai multe ori
prilejul să vorbesc, şi mai cu de-amănuntul. Dincolo de portal
(care era singura deschizătură în zidurile de împrejmuire) pornea
o alee lată, mărginită de copaci, care ducea la biserica abaţiei. în
stînga drumului se întindea o suprafaţă rînduită cu grădini de
zarzavat şi, cum am aflat după aceea, grădina botanică, în jurul a
două clădiri, baia şi spitalul, şi grădina ierburilor de leac, care
mărgineau curba zidurilor. în fund, la stînga bisericii, se înălţa
Edificiul, despărţit de biserică printr-o esplanadă acoperită de
morminte. Portalul de miazănoapte al bisericii dădea spre turnul
de miazăzi al Edificiului, care îi oferea vizitatorului, drept în faţă,
vederea turnului de apus, aşa încît la stînga se unea cu zidurile şi
cobora, numai turnuri, spre hăul asupra căruia se întindea
turnul de miazănoapte, care se vedea pieziş. în dreapta bisericii
se întindeau cîteva construcţii care ajungeau pînă în spatele ei,
desfăşurîndu-se şi în jurul porticului: cu siguranţă dormitorul,
locuinţa Abatelui şi locul de primire a peregrinilor, către care am
fost îndreptaţi şi la care am ajuns străbătînd o frumoasă grădină.
Pe latura dreaptă, dincolo de o vastă esplanadă, de-a lungul