Umberto Eco – Numele trandafirului

serios. Rîzi de rîs, dar rîzi.
Jorge făcu un gest de sîcîială.
— Jucîndu-te cu rîsul mă îndemni la vorbe goale. Dar domnia ta
să ştii că Iisus nu rîdea.
— Nu sînt sigur. Cînd îi pofteşte pe farisei să arunce prima piatră,
cînd întreabă al cui este chipul de pe moneda ce se plătea ca
tribut, cînd se joacă cu vorbele şi spune „Tu es petrus", eu cred că
spunea lucruri de duh, ca să-i încurce pe păcătoşi, ca să-i
încurajeze pe ai săi. Vorbeşte cu duh şi atunci cînd i se adresează
lui Caiafa şi-i spune: „Tu ai spus-o". Şi Ieronimus, cînd îl
comentează pe Ieremia, acolo unde Dumnezeu îi spune
Ierusalimului „nudavi femora contra faciem tuam" lămureşte :
„sive nudabo et relevabo femora et posteriora tua". Deci chiar şi
Dumnezeu se adresează cu vorbe de duh ca să-i încurce pe cei pe
care vrea să-i pedepsească. Şi ştii foarte bine că în momentul cel
mai înflăcărat al luptelor dintre clunia-cenzi şi cistercenzi, primii
i-au învinuit pe ceilalţi, ca să-i facă de rîs, că nu purtau pantaloni
pe dedesubt. Iar în Speculum Stultorum se povesteşte despre
asinul Brunello că se întreabă ce s-ar întîmpla dacă în timpul
nopţii vîntul ar ridica înveli-toarele şi călugărului i s-ar vedea cele
ruşinoase.
Călugării din jur au rîs şi Jorge s-a înfuriat.
— îi tîrăşti pe confraţii noştri într-o petrecere de nebuni. Ştiu că
se obişnuieşte la franciscani să-şi atragă simpatia poporului cu
nerozii de felul acesta, dar despre asemenea ludi am a vă spune
ceea ce zice un vers pe care l-am auzit de la unul dintre
predicatorii domniilor voastre: „turn podex carmen extulit
horridulum".
Dojana era puţin cam prea aspră, Guglielmo fusese cam
neobrăzat, dar acum Jorge îl învinuia că trage pîrţuri pe gură. Mam
întrebat dacă răspunsul acesta necruţător nu însemna cumva
o poftire, din partea bătrînului călugăr, de a ieşi din
136
scriptorium. Dar l-am văzut pe Guglielmo, atît de bătăios ceva mai
înainte, făcîndu-se blînd ca un miel.
—■ îţi cer iertare, venerabile Jorge, a spus el. Gura mea mi-a
trădat gîndurile, nu voiam să fiu lipsit de respect faţă de domnia
ta. Poate că ceea ce spui este adevărat şi eu greşesc.
în faţa acestui act de aleasă umilinţă, Jorge a scos un mîrîit care
poate că exprima atît satisfacţia, cît şi iertarea, şi n-a putut face
altceva decît să se întoarcă la locul lui, în vreme ce călugării, care
în timpul discuţiei se apropiaseră treptat, treptat, se reîntorceau