Umberto Eco – Numele trandafirului

cuvintele cărţii... Dar să nu ne lăsăm purtaţi de născociri. Să
căutăm mai degrabă să ne amintim ce ne-a spus Severino cînd
ne-a anunţat că găsise cartea...
— Dumneavoastră i-aţi spus să v-o aducă şi el a spus că nu
putea...
— Aşa e, şi apoi am fost întrerupţi. De ce nu putea? O carte se
poate transporta. Şi de ce şi-a pus mănuşile ? Există ceva în carte
legat de otrava care i-a ucis pe Berengario şi pe Venanzio? Un
amestec tainic, un vîrf otrăvit...
— Un şarpe ! am spus.
— De ce nu o balenă? Nu, noi încă născocim. Otrava, am văzut
asta, ar fi trebuit să treacă prin gură. Şi apoi nu este adevărat că
Severino a spus că nu putea aduce cartea. A spus că prefera să
mi-o arate aici. Şi şi-a pus mănuşile... Deocamdată ştim că acea
carte trebuie atinsă cu mănuşile. Şi asta ţi-o spun şi ţie, Bencio,
dacă ai s-o găseşti, cum tragi nădejde. Şi văzînd că eşti atît de
săritor, poţi să mă ajuţi. Urcă-te în scriptorium şi fii cu ochii-n
patru pe Malachia. Nu-l pierde din vedere.
— Aşa am să fac! a spus Bencio, şi a ieşit vesel, mi s-a părut,
pentru misiunea lui.
N-am mai putut să-i ţinem prea mult pe ceilalţi călugări şi
camera a fost invadată de lume. Trecuse acum ora de masă şi
desigur Bernardo îşi aduna în capitul curtea.
— Aici nu mai e nimic de făcut, a spus Guglielmo. Mi-a trecut
prin minte o idee :
— Ucigaşul, am spus, n-ar fi putut oare să arunce cartea pe
fereastră, ca să se ducă apoi s-o ia din spatele spitalului ?
Guglielmo a privit cu neîncredere ferestrele mari ale laboratorului,
care păreau ermetic închise.
— Să controlăm, a spus.
Am ieşit şi am cercetat marginea din spate a construcţiei, care se
ridica chiar în dosul zidului de împrejmuire, nu fără să lase o
trecere strimtă. Guglielmo a înainat cu băgare de seamă, pentru
că în spaţiul acela zăpada din zilele trecute se păstrase neatinsă.
Paşii noştri lăsau pe crusta îngheţată, dar delicată, semne
precise, şi dacă cineva ar fi trecut înaintea noastră zăpada ne-ar
fi spus. Nu am văzut nimic.
Am părăsit, o dată cu spitalul, biata mea ipoteză, şi în timp ce
străbăteam grădina, l-am întrebat pe Guglielmo dacă avea întradevăr
încredere în Bencio.
— Nu întru totul, a spus Guglielmo, dar în orice caz nu i-am spus
nimic pe care el să nu-l ştie, şi l-am făcut să-i fi e teamă de cartea