Umberto Eco – Numele trandafirului

pioşenie, susţinînd că sub vălul ghiduşiilor ea ascundea tainice
învăţături morale ; iar alţii o ajutau să se răspîndească pentru că,
spuneau ei, prin mijlocirea jocului tinerii puteau să păstreze cu
uşurinţă în minte episoadele istoriei sfinte. O versiune a ei fusese
scrisă în versuri pentru pontiful Ioan al VlII-lea, cu închinarea:
,JL,udere me libuit, ludentem, papa Johannes, accipe. Ridere, si
placet, ipse potes". Şi se spune că însuşi Carol cel Pleşuv pusese
în scenă, în chip de foarte glumeţ mister sacru, o versiune rimată
a ei care să-i binedispună la masă pe oamenii lui de curte:
Ridens cădit Gaudericus Zacharias admiratur, supinus in lectulum
docet Anastasius...
Cîte dojeni nu mi se întîmplase să primesc de la maeştri cînd
recitam fragmente din ea cu tovarăşii mei. îmi aminteam de un
tînăr călugăr de la Melk care spunea că un om virtuos ca Ciprian
nu putuse să scrie un lucru atît de neruşinat, o asemenea
parodie necredincioasă a Scripturilor, mai cuvenită pentru un
necredincios şi pentru un bufon, decît pentru un sfînt martir...
De atîţia ani uitasem de jocurile acelea copilăreşti. Cum oare de
îmi reapăruse Coena atît de vie în visul meu din ziua aceea ? Mă
gîndisem întotdeauna că visele erau vestiri de la Dumnezeu, sau
că cel mult erau bîlbîieli fără rost ale memoriei adormite,
privitoare la lucrurile petrecute în timpul zilei. Acum îmi dădeam
seama că se pot visa şi cărţi, şi că deci se pot visa şi vise.
— Aş vrea să fiu Artemidor, ca să tălmăcesc cum trebuie visul
tău, a spus Guglielmo. Dar mi se pare că şi fără înţelepciunea lui
Artemidor este uşor să înţelegi ceea ce s-a întîmplat. Tu ai trăit în
zilele acestea, bietul meu copil, un şir de întîmplări în care orice
regulă pare să fi fost ocolită. Şi în
434
dimineaţa asta a renăscut în mintea ta adormită amintirea unui
soi de comedii în care, chiar şi dacă urmărea altceva, lumea era
pusă cu capul în jos. Ai amestecat în ea amintirile tale cele mai
proaspete, chinurile tale, spaimele tale. Ai pornit de la acele
marginalia ale lui Adelmo, pentru a retrăi un mare carnaval în
care totul pare să meargă pe partea greşită, şi cu toate acestea, la
fel ca în Coena, fiecare face ceea ce a făcut cu adevărat în viaţă.
Şi, la sfîrşit, te-ai întrebat, în vis, care este lumea greşită, şi ce
vrea să însemneze mersul cu capul în jos. Visul tău nu mai ştia
unde era susul şi unde era josul, unde era viaţa şi unde era
moartea. Visul tău s-a îndoit de învăţătura pe care ai primit-o.
— Nu eu, am spus plin de virtute, ci visul meu. Dar atunci visele
nu sînt veşti de la Dumnezeu, ci sînt închipuiri drăceşti, şi nu au