Umberto Eco – Numele trandafirului

ele. Şi cum există discuţii dăunătoarj există şi imagini
dăunătoare. Şi sînt acelea care mint desprl forma creaţiei şi arată
lumea pe dos decît cum trebuie să fia aşa a fost întotdeauna şi
întotdeauna va fi aşa în veaca veacurilor, pînă ce timpul se va
sfîrşi. Dar domnia ta vii dB alt ordin, unde aud că e privită cu
îngăduinţă chiar şi veseli
cea mai nepotrivită.
Făcea aluzie la ceea ce se vorbea printre benedictini despri
ciudăţeniile puse pe seama călugărilor mărunţi şi spirituali ci tot
felul, care erau vlăstarele cele mai noi şi mai neliniştitoaj ale
ordinului Sfîntului Francisc din Assisi. Dar frate» Guglielmo
s-a prefăcut că nu înţelege insinuarea.
— Imaginile de pe margini îndeamnă adesea la rîs, dar scopuri de
clarificare, a răspuns. După cum în predici, pent a stîrni
închipuirea mulţimii credincioase, trebuie amestec exempla, nu
arareori glumeţe, la fel şi vorbirea imagini trebuie să se servească
de aceste nugae. Pentru orice virtvţ şi pentru orice păcat există
un exemplu scos din bestiarii, animalele prefigurează lumea
oamenilor.
— Oh, da, a glumit bătrînul, dar fără să zîmbească, fiec
imagine este bună ca să îndemne la virtute, pentru ca op
cea mai de seamă a creaţiunii, pusă cu capul în jos, să devi:
subiect de rîs. Şi astfel, cuvîntul Domnului să ne parvină pi
măgarul care cîntă la liră, huhurezul care ară cu scutul, t
care se înjugă singuri la plug, rîurile care vin să-şi reînti
nească izvoarele, marea care ia foc, lupul care face pe ei
mitul! Să vînezi iepuri cu boii, să înveţi gramatica dei,
cucuvea, cîinii să-i muşte pe purici, orbii să-i privească
muţi şi muţii să ceară pîine, furnica să fete viţel, puii fripţi
zboare, plăcintele să crească pe acoperişuri, papagalii să ţi
lecţii de retorică, găinile să-i însămînţeze pe cocoşi, puri
carul înaintea boilor, cîinele să doarmă în pat şi toţi să meai
cu capul în jos ! Ce vor să spună toate aceste nugae ? O lui
răsturnată şi potrivnică celei stabilite de Dumnezeu, sub
pretextul de a răspîndi învăţătura divină.
— Dar Areopagitul ne învaţă, a spus cu umilinţă
Guglielmo, că Dumnezeu poate fi numit doar prin lucrurile cele
mai diforme. Şi Ugo de la San Vittore ne amintea că, cu cît
asemănarea se face mai neasemănătoare, cu atît mai mult
adevărul ne este revelat sub vălul figurilor oribile şi neplăcute la
înfăţişare şi cu atît mai puţin imaginaţia se linişteşte în
satisfacţia carnală şi e obligată să surprindă misterele care se