Umberto Eco – Numele trandafirului

miazănoapte. Cineva a spus că s-a născut în altă parte, în valea
Ossolei, sau la Romagnano. Dar nu are importanţă. Era un tînăr
cu o minte foarte ascuţită şi a fost instruit cu multă carte, dar l-a
furat pe sacerdotul care se îngrijea de el şi a fugit spre răsărit, în
oraşul Trento. Şi aici a preluat predicile lui Gherardo, într-un
chip şi mai eretic, declarînd că este singurul apostol adevărat al
lui Dumnezeu, şi totul trebuie să fie laolaltă în dragoste, şi că era
îngăduit să umbli fără nici o oprelişte, cu toate femeile, pricină
pentru care nimeni nu putea fi învinuit de concubinaj, chiar dacă
umbla cu nevasta sau cu fiica...
— A predicat într-adevăr toate lucrurile astea de care a fost
acuzat ? Pentru că am auzit că şi spiritualii au fost acuzaţi de
crime ca acei călugări din Montefalco...
— De hoc satis, m-a întrerupt pe neaşteptate Ubertino. Aceia nu
mai erau călugări. Erau eretici. Şi chiar otrăviţi de Dolcino. Şi, pe
de altă parte, ascultă, e de ajuns să ştii ce-a fost Dolcino ca după
aceea să-l numeşti un ticălos. Cum de-a ajuns el la cunoaşterea
doctrinelor pseudoapostolilor, nu ştiu cîtuşi de puţin. Poate că a
trecut prin Parma, cînd era tînăr, şi l-a auzit pe Gherardo. Se ştie
că a menţinut în regiunea bolo-gneză contacte cu ereticii aceia
după moartea lui Segalelli-Dar se ştie precis că şi-a început
predicile în Trento. Acolo a sedus o fată foarte frumoasă şi de
neam ales, Margherita, sau ea l-a sedus pe el, precum Eloisa l-a
sedus pe Abelard, pentru că, adu-ţi aminte, numai prin femei
diavolul pătrunde în sufletul oamenilor. Atunci episcopul din
Trento l-a gonit din dioceza lui, dar Dolcino adunase deja mai
mult de-o mie de
226
supuşi» şi a început un lung marş care l-a adus înapoi în regiunea
în care se născuse. Şi de-a lungul drumului i se alăturau alţi
închipuiţi, păcăliţi de cuvintele lui, şi poate că i g_au alăturat şi
mulţi eretici valdezi care locuiau prin regiunile de munte prin
care treceau, sau el voia să se unească cu valdezii din locurile
acestea de miazănoapte. Ajuns în regiunea Novarei, Dolcino a
găsit o lume care încuviinţa răzmeriţa sa, pentru că vasalii care
guvernau ţinutul Gattinarei în numele episcopului din Vercelli
fuseseră izgoniţi de către populaţie, care i-a primit deci pe
bandiţii lui Dolcino ca pe nişte aliaţi buni.
— Ce făcuseră vasalii episcopului ?
— Nu ştiu, nu se cuvine ca eu să-i judec. Dar, cum vezi, erezia se
mărită cu revolta împotriva seniorilor, în multe cazuri, şi pentru
asta ereticul începe să predice maica sărăcie şi apoi cade pradă