Umberto Eco – Numele trandafirului

conducîndu-l spre uşă.
— Pe Alinardo... tu ştii asta... îl iubim foarte mult, căci
însemnează pentru noi antica tradiţie şi zilele cele mai fericite ale
abaţiei... dar uneori vorbeşte fără să ştie ce spune. Noi toţi sîntem
îngrijoraţi pentru noul bibliotecar. Va trebui să fie demn, şi
matur, şi înţelept... Asta e tot.
— Va trebui să ştie greceşte ? a întrebat Guglielmo.
— Şi araba, aşa vrea tradiţia, aşa cere îndatorirea sa. Dar sînt
mulţi dintre noi cu asemenea înzestrări. Eu, cu umilinţă, şi
Pietro, şi Aymaro...
— Bencio ştie greceşte.
— Bencio e prea tînăr. Nu ştiu de ce Malachia l-a ales ieri ca
ajutorul său, dar...
— Adelmo ştia greceşte ?
— Cred că nu. Ba nu, cu siguranţă că nu.
— Dar ştia Venanzio. Şi Berengario. Foarte bine, îţi mulţumesc.
Am ieşit să luăm ceva la bucătărie.
— De ce voiaţi să ştiţi cine ştie greceşte ? l-am întrebat.
— Pentru că toţi cei care mor cu degetele negre ştiu greceşte. Aşa
că nu ar fi greşit să aşteptăm cadavrul următor din rîndul celor
care ştiu greceşte. Eu sînt printre ei. Tu ai scăpat.
— Şi ce credeţi despre ultimele cuvinte ale lui Malachia ?
— Le-ai auzit. Scorpionii. A cincea trîmbiţă vesteşte, printre
altele, venirea lăcustelor care să-i chinuiască pe oameni cu un ac
asemenea scorpionilor, ştii asta. Şi Malachia ne-a dat de ştire că
cineva-i spusese toate astea.
— A şasea trîmbiţă, am spus, anunţă cai cu capete de lei din a
căror gură iese fum şi foc şi pucioasă, călăriţi de oameni care
poartă zale de culoarea focului, iacint şi pucioasă.
413
— Prea multe lucruri. Dar crima ce urmează ar putea să se
făptuiască lîngă grajdurile cailor. Va trebui să fim cu ochii pe ele.
Şi să ne pregătim pentru trîmbiţa a şaptea. Deci încă două
persoane. Care ar putea să fie candidaţii cei mai cu putinţă?
Dacă se urmăreşte secretul cu finis Africae, cei care-l cunosc. Şi,
după cîte ştiu eu, ar fi numai Abatele. Dacă nu cumva urzeala ar
fi alta. Ai auzit, mai adineauri, că se urzeşte detronarea Abatelui,
dar Alinardo a vorbit la plural...
— Ar trebui să-i spunem Abatelui, am spus.
— Ce anume ? Că vor să-l omoare ? Nu am dovezi convingătoare.
Eu procedez ca şi cum ucigaşul ar chibzui ca mine. Dar dacă el
merge pe ltă cale ? Şi dacă, mai ales, n-o fi doar un singur ucigaş