Umberto Eco – Numele trandafirului

Ne-a spus că dimineaţa stătuse la îndoială, dar că acum, după o
mai îndelungată chibzuială, socotea că Guglielmo trebuie să ştie
adevărul. în timpul faimoasei conversaţii despre rîs, Berengario se
referise la finis Africae. Ce era? Biblioteca era plină de secrete, şi
mai ales de cărţi care nu fuseseră date niciodată călugărilor să le
citească. Bencio fusese surprins de cuvintele lui Guglielmo despre
cercetarea raţională a ideilor. El socotea că un călugăr învăţat
avea dreptul să cunoască tot ce era păstrat în bibliotecă, a spus
cuvinte pline de patimă împotriva conciliului de la Soissons, carel
condamnase pe Abelard, şi în timp ce vorbea ne-am dat seama
că acest călugăr, încă tînăr, care se delecta cu retorica, era
stăpînit de porniri spre independenţă şi că se chinuia, răbdînd
lanţurile pe care disciplina abaţiei le punea curiozităţii
intelectului său. Eu am fost întotdeauna învăţat să nu am
încredere într-o asemenea curiozitate, dar ştiu că maestrului meu
o atitudine de felul acesta nu-i displăcea, şi mi-am dat seama că
Bencio îi era pe plac şi că avea încredere în el. în sfirşit, Bencio
ne-a spus că nu ştia despre ce secrete vorbiseră Adelmo,
Venanzio şi Berengario, dar că nu i-ar fi fost cu supărare dacă din
întîmplarea aceea atît de tristă ar fi răzbătut o picătură de lumină
despre felul cum era administrată biblioteca, şi că avea totuşi
credinţa că maestrul meu, aşa cum dibuise iţele problemei pe
care o cerceta, avea să găsească cu acest prilej şi nişte elemente
care să-l îndemne pe Abate să domolească
138
aSprimea disciplinei intelectuale care-i apăsa pe călugări -veniţi de
atît de departe, ca şi el, tocmai ca să-şi hrănească piintea cu
minunăţiile ascunse în vintrea nemărginită a bibliotecii.
Eu cred că Bencio era sincer cînd spunea că aştepta de la
anchetă toate acestea. Dar probabil că, în acelaşi timp, voia, cum
prevăzuse Guglielmo, să poată scotoci primul prin masa lui
Venanzio, devorat cum era de curiozitate, şi ca să ne ţină departe
de ea era gata să ne dea în schimb alte informaţii. Şi iată care au
fost acelea.
Berengario era stăpînit, şi acum mulţi călugări ştiau asta, de o
nesănătoasă slăbiciune pentru Adelmo, aceeaşi slăbiciune cu ale
cărei nenorociri mînia dumnezeiască lovise Sodoma şi Gomora.
Aşa s-a exprimat Bencio, poate din respect pentru frageda mea
vîrstă. Dar cine şi-a petrecut adolescenţa într-o mănăstire ştie că,
chiar dacă a rămas neprihănit, a auzit destul de mult vorbindu-se
de patimile acestea, şi uneori a trebuit să se păzească de
asalturile celor înrobiţi de asemenea patimi. Pe cînd eram