Umberto Eco – Numele trandafirului

trecea prin cimitir pentru că venea de la cor, unde se mărturisise
(sau spovedise) cuiva care-i insuflase groază şi remuşcare. Şi din
cimitir se îndrepta, cum ne-a făcut să înţelegem Berengario, întro
direcţie opusă dormitorului. Către Edificiu, deci, dar (e cu
putinţă) şi spre zidul de împrejmuire din spatele cocinilor, de
unde am dedus că trebuie să se fi aruncat pe povîrniş. Şi s-a
aruncat mai înainte de a se fi pornit furtuna, şi a murit la
picioarele zidului, dar numai după ce surparea a dus cadavrul lui
între turnul de miazănoapte şi cel de răsărit.
— Dar picătura de sudoare aprinsă ?
— Exista, deja, în povestea pe care a auzit-o şi a repetat-o şi el,
sau poate că Berengario şi-a închipuit-o în tulburarea sau în
remuşcarea lui. Pentru că există, în antistrofa remuş-cării lui
Adelmo, o remuşcare a lui Berengario; ai auzit-o. Şi dacă Adelmo
venea de la cor, avea poate o luminare, şi picătura pe mîna
prietenului era desigur o picătură de ceară. Dar Berengario s-a
simţit ars mult mai rău, pentru că Adelmo îi spunea, cu
siguranţă, învăţătorul lui. Semn, aşadar, că Adelmo îl învinuia
că-l învăţase ceva de care acum se îngrozea de moarte. Şi
Berengario o ştie, şi suferă pentru că ştie că l-a împins pe Adelmo
la moarte, făcîndu-l să facă ceva ce nu trebuia. Şi nu este greu
să-ţi închipui ce anume, bietul meu Adso, după cele ce am auzit
despre ajutorul nostru de bibliotecar.
— Cred că am înţeles ceea ce s-a întîmplat între cei doi, am spus
ruşinîndu-mă de înţelegerea mea, dar nu credem oare cu toţii
într-un Dumnezeu al îndurării? Adelmo, spuneţi, s-a spovedit,
poate; de ce a încercat să pedepsească primul său Păcat, cu un
păcat, desigur, cu mult mai mare, sau cel puţin de aceeaşi
mărime ?
— Pentru că cineva i-a spus lucruri care l-au îngrozit. Am zis că
nişte pagini de predică din zilele noastre trebuie să fi dat cuiva
ideea să spună cuvintele care l-au speriat pe
lo, şi cu care Adelmo să-l fi speriat pe Berengario.
121
Niciodată ca în anii din urmă predicatorii n-au oferit poporului,
ca să-i sporească credinţa şi frica (şi înflăcărarea, şi supunerea la
legea umană şi la cea dumnezeiască), cuvinte mai cumplite, mai
răscolitoare şi mai înşelătoare ca acestea. Niciodată, ca în zilele
noastre, în mijlocul unei procesiuni de flagelare, nu s-au auzit
laude sacre inspirate din suferinţele lui Christos şi ale Sfintei
Fecioare, niciodată ca astăzi nu s-a stăruit întru stimularea
credinţei oamenilor simpli cu ajutorul chinurilor din infern.