Umberto Eco – Numele trandafirului

das herde himel hăt uberstigen,
das suit is viir ein Wunder Wigen.
Şi Malachia a continuat, citind din acelaşi text:
Erd ob un himel unter das suit ir hân besunder, Viir aller Wunder
ein Wunder.
— Bravo Adso, a continuat bibliotecarul. într-adevăr aceste
imagini ne vorbesc despre acea regiune unde se ajunge călărind o
gîscă albastră, unde se găsesc ulii care pescuiesc peşti într-un
pîrîu, urşi care urmăresc şoimii pe cer, homari care zboară ca
porumbeii şi trei uriaşi prinşi în capcană şi ciuguliţi de un cocoş.
Şi un surîs palid a luminat buzele sale. Atunci ceilalţi călugări,
care urmăriseră discuţia cu o oarecare sfială, s-au pornit să rîdă
din toată inima, ca şi cum ar fi primit îngăduinţa bibliotecarului.
Care s-a întunecat din nou, în timp ce ceilalţi continuau să rîdă,
lăudînd priceperea bietului Adelmo, şi arătîndu-şi unii altora
figurile cele mai de necrezut. Şi chiar în timp ce toţi rîdeau încă,
am auzit în spatele nostru o voce, solemnă şi neîndurătoare:
— Verba vana aut risui apta non loqui.
Ne-am întors. Cel care vorbise era un călugăr încovoiat de
greutatea anilor, alb ca neaua, nu numai la păr, ci şi la faţă, şi
chiar pupilele îi erau albe. Mi-am dat seama că era orb. Vocea că
îi mai era autoritară şi membrele încă pline de vigoare, chiar dacă
trupul i se cocîrjase sub apăsarea vîrstei. Ne fixa ca Şi cînd ar fi
văzut, şi după aceea l-am văzut mereu miş-cindu-se şi vorbind ca
şi cînd ar mai fi posedat încă lumina ochilor. In schimb, tonul
vocii sale era cel al unuia care nu Posedă altceva decît darul
profeţiei.
~~ Omul de vîrstă şi de înţelepciune respectabilă pe care îl eţi, i-a
spus Malachia lui Guglielmo, arătîndu-i-l pe noul nit, este Jorge
din Burgos. Mai bătrîn decît oricine trăieşte
83
în mănăstire, în afară de Alinardo din Grottaferrata, este cei
căruia foarte mulţi dintre călugări îi încredinţează apăsarea
păcatelor lor, prin taina spovedaniei. Apoi, întorcîndu-se sprj
bătrîn: Cel care stă în faţa domniei tale este fratele Guglielml din
Baskerville, oaspetele nostru.
— Sper că nu v-au mîniat cuvintele mele, a spus bătrînulj cu glas
repezit. Am auzit oameni rîzînd de lucruri rizibile J le-am amintit
unul dintre principiile noastre. Şi, cum spui* psalmistul, dacă
monahul trebuie să se abţină de la discuţii! bune prin juruinţa
tăcerii, e cu atît mai cu chibzuială să si abţină de la discuţiile