Umberto Eco – Numele trandafirului

dat binecuvîntarea, călugărul cu j slujbele din săptămîna aceea a
spus rugăciunile, toţi s-au înclinat spre altar într-un minut de
reculegere căruia nimeni care nu a văzut aceste ore de exaltare
mistică şi de nestrămutată pace lăuntrică nu-i poate înţelege
dulceaţa. în sfîrşit, cu gluga din nou trasă pe faţă, toţi s-au aşezat
şi au intonat solemn un Te Deum. Şi eu l-am lăudat pre Domnul
pentru că m-a scăpat de îndoieli şi de sentimentul de neplăcere în
care mă cufundase prima zi petrecută în abaţie. Sîntem făpturi
slabe, mi-am spus, chiar şi printre aceşti călugări învăţaţi şi
credincioşi necuratul face să umble invidii mărunte, duşmănii
ascunse, dar e vorba de fum care se risipeşte în vîntul năvalnic al
credinţei de cum se adună cu toţii în numele Tatălui, şi Christos
coboară din nou printre ei.
între matutini şi laudi călugărul nu se întoarce în chilie, chiar
dacă noaptea este încă deplină. Novicii l-au urmat pe maestrul lor
în sala capitulară ca să studieze psalmii, unii dintre călugări au
rămas în biserică pentru a se îngriji de cele sfinte, cei mai mulţi
s-au dus să se plimbe, meditînd în tăcere, prin incintă, şi aşa am
făcut Guglielmo şi cu mine. Servitorii mai dormeau încă; ne-am
întors în cor pentru a asculta laudele pe cînd cerul nu se
luminase.
A început din nou cîntarea psalmilor, şi unul mai ales, din cei
prevăzuţi pentru ziua de luni, m-a făcut să cad din nou la
bănuielile mele dintîi: „Greşeala a pus stăpînire pe cei fără
credinţă, în adîncul sufletului său — nu mai e teamă de
106
punmezeu în ochii lui - îşi schimbă cu viclenie înfăţişarea -în aşa
fel încît limba lui este nesuferită". Mi s-a părut o rea prevestire
faptul că regula orînduise tocmai pentru ziua aceea 0 mustrare
atît de grea. Şi frămîntarea mea de nelinişte nu s-a potolit nici
cînd, după psalmii de laudă, a urmat obişnuita lectură din
Apocalipsă, şi mi-au revenit în minte figurile de pe portal care-mi
stăpîniseră într-atît sufletul şi privirea cu o zi înainte. Dar după
liturghie, după cîntarea imnului şi după verset, tocmai cînd
începea Evanghelia, am descoperit dincolo de fereastra din cor,
tocmai deasupra altarului, o lumină palidă care începuse să
strălucească în feluritele culori ale geamurilor pînă atunci
amorţite de întuneric. Nu se revăr-saseră încă zorile, care aveau
să biruie înainte de prima, tocmai cînd se va cînta Deus qui est
sanctorum splendor mirabilis şi Iam lucis orto sidere. Era doar
prima vestire firavă a zorilor de iarnă, dar a fost de ajuns, şi a fost
de ajuns ca să-mi întărească sufletul uşoara penumbră care