Umberto Eco – Numele trandafirului

ticălos şi trădător. Ceea ce nu schimbă situaţia ta. Aşa cum
astăzi, ca să te salvezi, l-ai acuzat pe Malachia, care totuşi îţi
făcuse un serviciu, aşa şi atunci, ca să scapi, i-ai dat pe tovarăşii
tăi de păcat pe mîna justiţiei. Dar le-ai trădat trupurile lor, nu leai
trădat învăţăturile şi ai păstrat aceste scrisori ca pe nişte
relicve, trăgînd nădejdea că într-o zi ai să ai curajul, şi
posibilitatea, fără să fii în vreo primejdie, să le dai cui trebuie, ca
să fii din nou bine privit de pseudoapostoli.
— Nu, signore, nu, spunea chelarul, lac de sudoare, cu mîinile
tremurînd. Nu, vă jur că...
— Un jurămînt! a spus Bernardo. Iată o altă dovadă a răutăţii
tale. Vrei să juri pentru că ştii că eu ştiu că ereticii valdezi sînt
gata de orice viclenie, chiar să şi moară numai să nu jure! Şi dacă
sînt împinşi de frică, se prefac că jură şi bombăne jurăminte
false. Dar eu ştiu bine că tu nu eşti din secta de la Lyon, vulpe
blestemată, şi cauţi să mă convingi că nu eşti ceea ce nu eşti, cu
scopul de a nu spune eu că tu eşti ceea ce eşti. Deci juri ? Juri ca
să fii iertat, dar să ştii că doar un jurămînt nu-mi ajunge! Pot cere
unul, două, trei, o sută, cîte aş vrea. Ştiu foarte bine că voi
ereticii pseudoapostoli daţi iertăciune celor care jură strîmb, ca să
nu trădeze secta. Şi aşa fiecare jurămînt va fi o nouă dovadă a
vinovăţiei tale.
— Dar atunci ce pot face ? a urlat chelarul, căzînd în genunchi.
— Nu te prosterna ca un beghin ! Nu trebuie să faci nimic. Acum
numai eu singur ştiu ce trebuie făcut, a spus Bernardo, cu un
zîmbet înspăimîntător. Tu nu trebuie decît să mărturiseşti. Şi vei
fi damnat şi condamnat dacă vei mărturisi, şi
379
vei fi damnat şi condamnat dacă nu vei mărturisi, pentru că vei fi
pedepsit ca sperjur. Aşa că mărturiseşte, măcar ca să scurtezi
acest dureros interogatoriu, care mîhneşte conştiinţele şi
sentimentul nostru de bunătate şi de compătimire.
— Dar ce trebuie să mărturisesc ?
— Două feluri de păcate. Că ai fost în secta lui Dolcino, că i-ai
împărtăşit ideile eretice, şi obiceiurile, şi jignirile la adresa
demnităţii episcopilor şi a magistraţilor cetăţeni, că nepocăit
continui să-i împărtăşeşti minciunile şi iluziile, chiar şi după ce
ereziarhul a murit şi secta a fost risipită, chiar dacă n-a fost
dezmembrată şi distrusă cu totul. Şi că, stricat în adîncul
sufletului tău de practicile pe care le-ai învăţat în secta murdară,
eşti vinovat de tulburările împotriva lui Dumnezeu şi a oamenilor
în această abaţie, pentru motive care încă îmi scapă, dar care nu