Umberto Eco – Numele trandafirului

paste de sticlă, singura imagine multicoloră pe un fond de un alb
de ceară.
Chipul, gesturile lui Nicola, în vreme ce ne arăta lucrurile acelea,
erau iluminate de mîndrie. Guglielmo a lăudat lucrurile pe care le
văzuse, apoi l-a întrebat pe Nicola ce fel de om fusese Malachia.
— Ciudată întrebare, a spus Nicola. îl cunoşteai şi tu.
— Da, dar nu îndeajuns. Nu ştiam niciodată ce gînduri
ascundea... şi... a şovăit să rostească păreri despre un om abia
dispărut... dacă le avea.
Nicola şi-a umezit un deget, l-a trecut peste o suprafaţă de cristal
care nu fusese ştearsă cum trebuie şi a răspuns cu o jumătate de
zîmbet, fără să-l privească în faţă pe Guglielmo.
— Vezi că nu ai nevoie să pui întrebări?... E adevărat, după cum
spuneau mulţi, Malachia părea foarte gînditor, în schimb era un
om foarte simplu. După Alinardo, era un prost.
— Alinardo are necaz pe cineva dintr-o pricină de demult, cînd nu
i s-a îngăduit cinstea de a fi bibliotecar.
— Am auzit vorbindu-se despre asta, dar e vorba de o poveste
veche, de cel puţin cincizeci de ani în urmă. Cînd am venit eu
aici, era bibliotecar Roberto din Bobbio, şi bătrînii şopteau de o
nedreptate făcută lui Alinardo. Atunci n-am vrut să aflu mai
mult, pentru că mi se părea că-mi pot pierde respectul faţă de cei
mai bătrîni şi nu voiam să plec urechea la bîrfe. Roberto avea un
ajutor, care după aceea a murit, şi în locul lui a fost numit
Malachia, încă foarte tînăr pe atunci. Mulţi au spus că nu avea
nici un merit, că spunea că ar cunoaşte greaca şi araba, dar că
nu era adevărat, că era doar o maimuţă ascultătoare, care copia
cu o foarte frumoasă caligrafie manuscrisele din acele limbi fără
să înţeleagă ce copiase. Se spunea că un bibliotecar trebuie să fie
mult mai învăţat. Alinardo, care pe atunci era încă un om plin de
putere, a spus lucruri foarte amare despre numirea aceea. Şi lăsa
să se înţeleagă că Malachia fusese pus în acel loc ca să facă jocul
duşmanului său, dar nu am înţeles despre cine vorbea. Asta e tot.
S-a şoptit întotdeauna că Malachia păzea biblioteca precum un
cîine de pază, dar fără să se înţeleagă prea bine ce anume păzea.
Pe de altă parte, se şoptea şi împotriva lui Berengario, cînd
Malachia l-a adus ajutorul său. Se spunea că nici el nu este prea
priceput în meseria lui, că nu
416
era decît un intrigant. S-a mai spus că... Dar acum vei fi auzit şi
tu toate lucrurile astea... că ar fi fost o legătură ciudată între
Malachia şi el... Lucruri de demult, apoi ştii ce s-a vorbit despre