Umberto Eco – Numele trandafirului

unde eu, nu tu, eu am fost chemat de providenţă s-o găsesc, şi so
iau cu mine, şi s-o ascund pentru încă atîţia ani ? Eu ştiu, ştiu
ca şi cum aş vedea asta scris cu litere de diamant, cu ochii mei
care văd lucruri pe care tu nu le vezi, eu ştiu că aceasta era
voinţa lui Dumnezeu şi inter-pretînd-o, am făcut ceea ce am
făcut. în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfîntului Duh.
476
Ziua a şaptea Noaptea
în care vine ecpiroza şi din cauza prea multor virtuţi precumpănesc
forţele infernului
Bătrînul a tăcut. Ţinea amîndouă mîinile cu palmele deschise pe
carte, aproape mîngîindu-i paginile, ca şi cum ar fi netezit foile ca
să le citească mai bine sau ar fi vrut să le apere de vreo mînă
răpitoare.
— Toate acestea n-au slujit, oricum, la nimic, i-a spus Guglielmo.
Acum s-a sfîrşit, te-am găsit, am găsit cartea, şi ceilalţi au murit
în zadar.
— Nu în zadar, a spus Jorge. Poate au fost prea mulţi. Şi dacă
mi-ar fi trebuit o dovadă pentru tine că această carte este
blestemată, ai avut-o. Şi pentru a nu fi murit în zadar, o altă
moarte nu va fi prea mult.
A spus şi a început, cu mîinile sale descărnate şi delicate, să
sfîşie încet, în bucăţi şi în fîşii, paginile înmuiate ale manuscrisului,
băgîndu-şi-le ghemotoace în gură şi mestecîndu-le
încet, ca şi cînd ar fi mîncat ostia sfîntă şi ar fi vrut s-o
preschimbe în carne din propria lui carne.
Guglielmo îl privea fascinat şi părea că nu-şi dă seama de ceea ce
se întîmpla. Apoi s-a scuturat şi s-a repezit înainte strigînd:
— Ce faci?
Jorge a zîmbit, dezvelindu-şi gingiile golite de sînge, în timp ce o
şuviţă de bale gălbui îi curgea de pe buzele palide pe firele albe şi
rare de păr ale bărbii.
— Tu eşti cel care aştepta sunetul celei de-a şaptea trîmbiţe, nu-i
aşa ? Ascultă acum ce spune glasul: pecetluieşte cele ce au spus
cele şapte tunete, şi nu scrie, ia-le şi devoră-le, ele vor amărî
pîntecele tău, dar pentru gura ta dulci vor fi, precum mierea. Vezi
? Acum pecetluiesc ceea ce nu trebuie spus, în mormîntul care
devin.
477
A rîs, chiar şi el, Jorge. Pentru prima dată l-am auzit rîzînd... A
rîs cu gura, fără ca buzele să se fi alăturat bucuriei, şi părea că
plînge.