Umberto Eco – Numele trandafirului

şi nu asupra altor regate ale pămîntului. Cum se ştie, ceea ce
spune papa despre lucrurile divine are preţ pentru supuşii regelui
Franţei cît şi pentru cei ai regelui din Englitera, dar trebuie să
aibă şi pentru supuşii lui Gran Cane sau ai sultanului
necredincioşilor, care sînt numiţi tocmai pentru că nu sînt
credincioşi acestui frumos adevăr. Şi, deci, dacă papa ar pretinde
să aibă jurisdicţie temporală -ca papă — doar asupra lucrurilor
din împărăţie, ar putea să se facă bănuit că, asemuindu-se
jurisdicţia temporală cu cea
354
Spirituală, prin asta el nu ca nu ar avea jurisdicţie spirituală
asupra sarazinilor sau asupra tătarilor, ci nici asupra
francezilor şi englezilor - ceea ce ar fi o foarte vinovată blasfemie.
Iată motivul, încheia maestrul meu, pentru care i se părea drept
să afirme că Biserica din Avignon aducea injurii lumii întregi,
declarînd că avea dreptul să aprobe sau să-l suspende pe cel care
fusese ales împărat al romanilor. Papa nu are asupra Imperiului
drepturi mai mari decît asupra altor regate, şi, după cum nu sînt
supuşi aprobării papei nici regele Franţei, nici sultanul, nu se
vede un motiv întemeiat prin care să fie supus împăratul
germanilor sau al italienilor. Această supunere nu este de drept
divin, pentru că Scripturile nu vorbesc despre ea. Nu este sfinţită
de dreptul neamurilor, în virtutea temeiurilor adoptate pentru ea.
Cît priveşte legăturile cu disputa despre sărăcie, a spus în sfîrşit
Guglielmo, umilele sale păreri, în forma unor sociabile propuneri
făcute de el şi de unii ca Marsilio din Padova şi Giovanni din
Gianduno, duceau la concluziile următoare : dacă franciscanii
doreau să rămînă săraci, împăratul nu putea şi nu trebuia să se
împotrivească unei dorinţe ătît de pline de virtute. Desigur că
dacă ipoteza sărăciei lui Christos ar fi fost dovedită, nu numai că
asta i-ar fi ajutat pe minoriţi, dar ar fi întărit ideea că Iisus nu
voise pentru el nici o jurisdicţie pămîntească. Dar auzise în
dimineaţa aceea persoane foarte înţelepte că nu se putea dovedi
că Iisus fusese sărac. De unde i se părea mai potrivit să răstoarne
demonstraţia. întrucît nimeni nu afirmase, şi nu ar fi putut
afirma, că Iisus ceruse pentru sine şi pentru ai lui vreo jurisdicţie
pămîntească, această îndepărtare a lui Iisus de bunurile lumeşti
îi părea o dovadă de ajuns pentru a sfătui să se reţină de aici,
fără a păcătui, că lui Iisus îi era mai dragă sărăcia.
Guglielmo vorbise pe un ton atît de potolit şi îşi exprimase
încredinţările atît de sfios, încît nici unul dintre cei prezenţi nu ar
fi putut să se scoale şi să-l oprească. Ceea ce nu vrea să spună că