Umberto Eco – Numele trandafirului

din aer şi din apă ale animalelor, culorile alcătuitoare ale
curcubeului, numărul anilor pentru a face unul bisect.
441
— Ah, da, a spus Guglielmo, şi trei plus patru fac şapte, număr
mai mistic decît oricare altul, în vreme ce trei înmulţit cu patru
face doisprezece, ca şi apostolii, şi doisprezece ori doisprezece
face o sută patruzeci şi patru, care este numărul celor aleşi.
Şi la această ultimă dovadă de cunoaştere mistică a lumii
hiperuranice a numerelor, Abatele n-a mai avut nimic de spus.
Ceea ce i-a dat lui Guglielmo putinţa să vină la problema care îl
interesa.
— Ar trebui să vorbim despre ultimele întîmplări, la care m-am
gîndit vreme îndelungată.
Abatele a întors spatele ferestrei şi l-a înfruntat pe Guglielmo cu
un chip aspru.
— Poate prea îndelungată. îţi mărturisesc, frate Guglielmo, că mă
aşteptam mai mult de la domnia ta. De cînd ai venit au trecut
aproape şase zile, patru călugări au murit, în afară de Adelmo,
doi au fost arestaţi de Inchiziţie — a fost dreptate, desigur, dar
am fi putut să ocolim această ruşine, dacă inchizitorul n-ar fi fost
silit să se ocupe şi de delictele dinainte - şi, în sfîrşit, întîlnirea de
care a trebuit să am grijă, şi tocmai din pricina acestor sminteli a
dat rezultate atît de nefericite... Eşti de aceeaşi părere cu mine,
cred, că aş fi putut să mă aştept la o cu totul altă dezlegare a
acestor încurcături cînd te-am rugat să faci cercetări asupra
morţii lui Adelmo...
Guglielmo a tăcut încurcat. Desigur, Abatele avea dreptate. Am
spus la începutul acestei povestiri că maestrului meu îi plăcea săi
uimească pe ceilalţi cu repeziciunea deducţiilor sale, şi era firesc
ca mîndria lui să fie rănită cînd era învinuit, şi nici măcar pe
nedrept, de încetineală.
— E adevărat, a încuviinţat el, nu am mulţumit aşteptările
domniei tale, dar îţi voi spune de ce, înălţimea ta. Aceste crime nu
se trag de la vreo vrajbă sau de la vreo vendetta între călugări, ci
sînt legate de fapte care vin la rîndul lor din istoria de demult a
abaţiei...
Abatele l-a privit cu nelinişte.
— Ce vrei să spui ? înţeleg şi eu că dezlegarea nu se află în
povestea nenorocită a chelarului, care s-a încrucişat cu o altă
poveste. Dar cealaltă, cealaltă pe care poate că o cunosc, dar
despre care nu pot să vorbesc... nădăjduiam că domnia ta ai fi
putut s-o vezi limpede, şi că ai fi putut să îmi vorbeşti dumneata