Umberto Eco – Numele trandafirului

să scrie, îi spuneau Abbas agraphicus... A ajuns abate de foarte
tînăr, se spune că era sprijinit de Algirdas din Cluny, Doctor
Quadratus... Dar astea sînt pălăvrăgeli de demult ale călugărilor.
în sfîrşit, Paolo a ajuns abate, Roberto din Bobbio i-a luat locul în
bibliotecă, dar era ros de o boală care-l distrugea, se ştia că nu
putea conduce soarta abaţiei, şi cînd Paolo din Rimini a
dispărut...
— A murit ?
— Nu, a dispărut, nu ştim cum, într-o zi a plecat într-o călătorie
şi nu s-a mai întors, poate că a fost ucis de tîlhari în timpul
drumului... în sfîrşit, cînd Paolo a dispărut, Roberto nu putea să-i
ia locul şi au existat nişte urzeli ascunse. Abbone - se spune - era
fiul natural al signorelui din aceste locuri, fusese crescut la
abaţia din Fossanova, şi se spunea că de foarte tînăr îl
priveghease pe Sfîntul Toma cînd a murit acolo şi se îngrijise de
transportul ilustrului corp în jos pe scara unui turn pe unde
cadavrul nu izbutea să treacă. Acela era marele lui merit, şopteau
răuvoitorii de acolo... Fapt e că a fost ales abate, chiar dacă nu
fusese bibliotecar, şi a fost instruit de cineva, cred că de Roberto,
în tainele bibliotecii...
— Şi Roberto de ce a fost ales ?
— Nu ştiu. Am încercat întotdeauna să nu scormonesc prea mult
asemenea lucruri; abaţiile noastre sînt locuri sfinte, dar în jurul
cinstei de a fi abate au fost ţesute, adesea, intrigi îngrozitoare. Pe
mine mă interesau sticlele mele şi relicvariile mele, nu voiam să
fiu amestecat în asemenea poveşti. Dar înţelegi acum de ce nu
ştiu dacă Abatele vrea să-l instruiască pe Bencio, cică ar fi ca şi
cum l-ar unge drept urmaş al lui, un băiat luat peste picior, un
grămătic aproape barbar, din nordul îndepărtat, cum să poată şti
el ceva despre ţara asta, despre abaţie şi despre legăturile ei cu
signorii locului...
— Da, dar nici Malachia nu era italian, nici Berengario, şi cu
toate acestea au fost preferaţi la bibliotecă.
— Iată un lucru de neînţeles. Printre călugări se şopteşte că de o
jumătate de secol, în trebile astea, abaţia şi-a pierdut tradiţia...
de aceea, acum mai bine de cincizeci de ani, poate şi mai înainte,
Alinardo spera la funcţia de bibliotecar. Bibliotecarul fusese
întotdeauna italian, nu lipsesc marile inteligenţe pe pămînturile
acestea. Şi apoi vezi... şi aici Nicola
418
parcă n-a voit să spună ceea ce voia să spună... vezi, Malachia şi
Berengario au murit, poate, ca să nu devină abaţi.