Umberto Eco – Numele trandafirului

avea plăci de alabastru, cu doi pereţi plini şi o bortă,
170
je acelaşi fel cu cea prin care tocmai trecuserăm, care da într-o
altă cameră, cu doi pereţi plini şi ei, unul cu o fereastră sj o altă
uşă care se deschidea în faţa noastră. în cele două camere, două
etichete de formă asemănătoare cu prima pe care o văzusem, dar
cu alte cuvinte. Eticheta primei camere spunea: Super thronos
viginti quatuor, iar cea de-a doua: pjomen Mi mors. în rest, chiar
dacă cele două camere erau mai mici decît cea din care intrasem
în bibliotecă (de fapt aceea era heptagonală, şi acestea două
dreptunghiulare), mobilierul era acelaşi: dulapuri cu cărţi şi masă
la mijloc.
Am intrat în cea de-a treia cameră. Aici nu erau cărţi şi nici
etichetă. Sub fereastră, un altar de piatră. Avea trei uşi, una pe
unde intrasem, alta care da în camera heptagonală, pe care
tocmai o vizitaserăm, o a treia care ne-a dus într-o cameră, nouă,
nu altfel decît celelalte decît prin eticheta care spunea:
Obscuratus est sol et aer. De aici se trecea într-o nouă cameră, a
cărei etichetă spunea: Facta est grando et ignis; nu mai avea alte
uşi, aşa că ajunşi în camera aceea trebuia să ne întoarcem.
— Să facem socoteala, a spus Guglielmo. Cinci camere
dreptunghiulare, sau uşor trapezoidale, fiecare cu cîte o fereastră,
aşezate în jurul unei camere heptagonale, fără ferestre, la care
urcă scara. Mi se pare elementar. Ne aflăm în turnul de răsărit, la
fiecare turn se văd de afară cinci ferestre. Socoteala e bună.
Camera goală e tocmai aceea care dă spre răsărit, în aceeaşi
direcţie cu corul bisericii, soarele în zori luminează altarul, ceea
ce mi se pare drept şi cu credinţă. Singura idee vicleană mi se
pare cea cu plăcile de alabastru. Ziua filtrează o lumină plăcută,
noaptea nu lasă să treacă nici o rază de lună. Şi apoi nu este un
labirint mare. Acum o să vedem unde duc şi celelalte două uşi din
camera heptagonală. Cred că o să ne orientăm destul de bine.
Maestrul meu greşea şi constructorii bibliotecii fuseseră mult mai
iscusiţi decît crezuserăm noi. Nu ştiu prea bine să explic ce s-a
întîmplat, dar de cum am părăsit turnul, ordinea camerelor ne-a
apărut mai încurcată. Unele aveau două, altele trei uşi. Toate
aveau o fereastră, chiar şi cele în care intram dintr-o cameră cu
fereastră şi socotind că mergem spre interiorul Edificiului. Fiecare
avea acelaşi fel de dulapuri şi de mese, volumele aranjate foarte
regulat păreau toate la fel şi desigur nu ne ajutau să recunoaştem
locul la o privire grăbită. Am încercat să ne orientăm după
etichete. O dată străbătuserăm o cameră în care era scris In