Umberto Eco – Numele trandafirului

trebuie să căutaţi.
— De ce te gîndeşti la bibliotecă? Ce voia să spună Berengario cu
vorbele: căutaţi la africani ? Nu voia oare să spună că trebuia să
fie citiţi cu luare aminte poeţii africani ?
— Poate, aşa părea, dar atunci de ce a trebuit să se înfurie
Malachia? De fapt, de el depinde hotărîrea dacă trebuie să dea
spre lectură o carte a poeţilor africani sau nu. Dar eu ştiu un
lucru: cine răsfoieşte catalogul cu cărţi va găsi, între însemnările
pe care numai bibliotecarul le cunoaşte, una care spune Africa",
şi am găsit chiar una care zicea „finis Africae". O dată am cerut o
carte care purta acel semn, nu-mi amintesc care, titlul mă făcuse
curios ; Malachia mi-a spus că volumele care poartă acel semn se
pierduseră. Asta e ce ştiu. Şi de aceea vă spun: asta este,
controlaţi-l pe Berengario şi con-trolaţi-l cînd urcă în bibliotecă.
Nu se ştie niciodată.
— Nu se ştie niciodată, a încheiat Guglielmo lăsîndu-l să plece.
Apoi a pornit-o la plimbare cu mine prin incintă şi a observat că:
în primul rînd, Berengario era din nou ţinta bîrfelor confraţilor
săi; în al doilea rînd, că Bencio era tare dornic să ne împingă spre
bibliotecă. Am spus că poate el voia ca noi să descoperim acolo
lucruri pe care şi el ar fi dorit să le Ştie, şi Guglielmo a răspuns
că poate aşa era, dar şi că, dorind poate să ne împingă spre
bibliotecă, voia să ne îndepărteze de vreun alt loc. Care ? am
întrebat. Şi Guglielmo a spus că nu Ştie, că era poate vorba de
scriptorium, sau de bucătărie, de c°r, de dormitor sau de spital.
Am zis atunci că în ziua dinainte £niar el, Guglielmo, fusese cel
care rămăsese încîntat de
liotecă şi el a răspuns că voia să fie încîntat de lucruri
116
117
care-i plăceau lui, nu de cele pe care i le recomandau alţii. Dar
că, totuşi, trebuia să stea cu ochii pe bibliotecă, şi că de fapt niei
n-ar fi fost rău să încercăm să pătrundem în ea, în vreun fel
oarecare. împrejurările îi dădeau acum dreptul să fie curios, dar
în măsura bunei-cuviinţe şi a respectului faţă de obiceiurile şi
de. legile abaţiei.
Ne îndepărtam de incinta mănăstirii. Servitori şi novici ieşeau din
biserică, de la slujbă. Şi, în timp ce ocoleam latura de apus a
templului, l-am văzut pe Berengario care ieşea pe portalul
transeptului şi tăia cimitirul spre Edificiu. Guglielmo l-a strigat,
el s-a oprit şi l-am ajuns. Era şi mai tulburat decît îl văzusem în
cor, şi Guglielmo s-a hotărît, desigur, să profite, cum făcuse şi cu