Umberto Eco – Numele trandafirului

devenit abate de foarte tînăr. Dar să zicem că în cîţiva ani acest
cititor împătimit a îmbogăţit abaţia cu atîtea cărţi... Nu ni s-a
spus că îi ziceau Abbas agraphicus din cauza acelei ciudate
metehne, sau boli, prin care nu era în stare să scrie ? Şi atunci
cine scria aici ? Aş zice că ajutorul lui de bibliotecar. Dar dacă
acest ajutor de bibliotecar ar fi fost numit apoi bibliotecar, iată că
ar fi continuat să scrie el şi am fi înţeles de ce avem aici atîtea
pagini acoperite cu aceeaşi caligrafie frumoasă. Atunci am avea,
între Paolo şi Roberto, un alt bibliotecar, ales acum vreo cincizeci
de ani, care este tainicul concurent al lui Alinardo, care trăgea
nădejdea să-i urmeze el, mai bătrîn, lui Paolo. Apoi acesta a
dispărut şi, în vreun fel, împotriva aşteptărilor lui Alinardo şi ale
altora, în locul lui a fost numit Malachia.
— Dar de ce sînteţi atît de sigur că aceasta este succesiunea
adevărată ? Chiar admiţînd că această caligrafie ar fi a
bibliotecarului fără nume, de ce n-ar putea să fie ale lui Paolo
titlurile paginilor şi de mai înainte ?
437
— Pentru că între aceste cărţi cumpărate sînt înregistrate toate
bulele şi decretalele, care au o dată precisă. Vreau să spun că
dacă tu găseşti aici, cum ai să găseşti, Firma cautela a lui
Bonifaciu al VlII-lea, datată 1296, ştii că acel text nu a intrat mai
înainte de acel an, şi apoi te gîndeşti că n-a intrat nici mai tîrziu.
Astfel eu am aici ceva ca nişte pietre militare aşezate de-a lungul
anilor, prin care, dacă admit că Paolo din Rimini a ajuns
bibliotecar în 1265, şi abate în 1275, şi găsesc apoi că scrierea
lui, sau cea a altuia care nu este Roberto din Bobbio, apare în
catalog din 1265 pînă în 1285, descopăr o diferenţă de zece ani.
Maestrul meu era într-adevăr foarte pătrunzător.
— Şi ce concluzie trageţi din această descoperire ? l-am întrebat
atunci.
— Nici una, mi-a spus, doar nişte premise.
Apoi s-a ridicat şi a vorbit cu Bencio. Acesta stătea foarte grav la
locul lui, dar cu un aer foarte nesigur. Era încă la vechea lui
masă şi nu îndrăznise s-o ia pe cea a lui Malachia, de lîngă
catalog. Guglielmo i-a vorbit cu o oarecare răceală. Nu puteam
uita scena neplăcută din seara trecută.
— Chiar dacă ai căpătat atîta putere, domnule bibliotecar, cred că
vrei să-mi spui un lucru. în dimineaţa aceea în care Adelmo şi
alţii au discutat aici despre lucruri rafinate, şi Berengario a
pomenit primul despre finis Africae, cineva a spus ceva şi despre
Coena Cypriani ? ^