Umberto Eco – Numele trandafirului

păzit în timp ce dormea.
Apoi călugării ne-au adus vin, brînză, măsline, pîine şi nişte
delicioşi struguri stafidiţi, şi ne-au lăsat să ne refacem puterile.
Am mîncat şi am băut cu multă poftă. Maestrul meu nu avea
obiceiurile austere ale benedictinilor şi nu-i plăcea să mănînce în
tăcere. De altfel, vorbea întotdeauna despre lucruri atît de plăcute
şi de înţelepte, încît părea că este un călugăr care citeşte vieţile
sfinţilor.
în ziua aceea nu m-am putut stăpîni să nu-l mai întreb
despre povestea cu calul.
— Totuşi, am spus, cînd domnia voastră aţi desluşit urmele pe
zăpadă şi pe crengi, nu-l cunoşteaţi încă pe Brunello. Intr-un
anumit fel, urmele acelea ne vorbeau despre toţi caii, sau cel
puţin despre toţi caii de soiul acela. Nu trebuie să spunem că,
deci, cartea naturii ne vorbeşte doar prin esenţe, cum ne învaţă
mulţi teologi de seamă ?
— Nu este chiar aşa, dragă Adso, mi-a spus maestrul. Desigur,
felul acela de urme îmi exprimau, dacă vrei, calul ca verbum
mentis, şi mi l-ar fi exprimat oriunde l-aş fi găsit. Dar urma în
acel loc şi în acea oră a zilei îmi spunea că cel puţin
32
unul dintre caii posibili trecuse pe acolo. Astfel, eu mă aflam la
jumătatea drumului dintre înţelegerea conceptului de cal si
cunoaşterea unui cal individual. Şi, oricum, ceea ce cunoşteam
eu despre calul universal îmi era amintit de urmă, care era unică.
Aş putea spune că, în momentul acela, eu eram prins între
caracterul deosebit al urmei şi ignoranţa mea, care căpăta forma
atît de diafană a unei idei universale. Dacă tu vezi ceva de
departe şi nu înţelegi ce este, te vei mulţumi să-l defineşti ca pe
un corp desfăşurat în spaţiu. Cînd se va fi apropiat de tine,
atunci îl vei numi animal, chiar dacă nu ştii încă dacă este un cal
sau un măgar. Şi, în sfîrşit, cînd el va fi si mai aproape, vei putea
spune că e un cal, chiar dacă nu ştii încă dacă e Brunello sau
Favello. Şi doar cînd vei fi la distanţa cea mai potrivită, vei vedea
că e Brunello (sau acel cal şi nu altul, oricum ai hotărî tu să-l
numeşti). Şi aceea va fi cunoaşterea deplină, intuiţia
particularului. Aşa şi eu, acum o oră, eram gata să mă aştept la
toţi caii, dar nu din pricina bogăţiei intelectului meu, ci din
pricina sărăciei intuiţiei mele. Şi foamea intelectului meu a fost
saturată numai cînd am văzut un anume cal, pe care călugării îl
duceau de căpăstru. Numai atunci am ştiut cu adevărat că
raţionamentul meu de la început m-a condus pînă aproape de