Umberto Eco – Numele trandafirului

— Nu-mi amintesc, a întrerupt sec Jorge, sînt foarte bătrîn. Numi
amintesc. Poate că am exagerat în severitate. Acum e tîrziu,
trebuie să mă duc.
— E ciudat că domnia ta nu-ţi aminteşti, a stăruit
Venanzio. A fost o discuţie doctă şi foarte frumoasă, în care au
intervenit şi Bencio şi Berengario. Era vorba de a şti, de fapt,
dacă metaforele şi jocurile de cuvinte, şi enigmele, care par
născocite de poeţi pentru simpla plăcere, nu ne ajută să raţionăm
asupra lucrurilor într-un chip nou şi surprinzător, si eu spun că
şi aceasta este o calitate care se cere de la un înţelept... Şi era
acolo şi Malachia...
— Dacă venerabilul Jorge nu-şi aminteşte, ai respect pentru
vîrsta lui şi pentru oboseala minţii lui... de altfel mereu atît de
vie, s-a amestecat unul dintre călugării care urmăreau discuţia.
Fraza era pronunţată pe un ton agitat, cel puţin la început,
pentru că acela care vorbise, dîndu-şi seama că în-demnînd la
respect pentru bătrîn, îi punea, de fapt, în lumină o slăbiciune, îşi
domolise apoi năvălirea propriei porniri, sfîrşind aproape într-o
şoaptă de scuză. Cel care vorbise era Berengario din Arundel,
ajutorul de bibliotecar. Era un tînăr cu chipul palid, şi, privindul,
mi-am amintit definiţia pe care Ubertino o dăduse despre
Adelmo : ochii săi păreau cei ai unei femei lascive. Intimidat de
privirile tuturor aţintite asupra lui, îşi ţinea degetele de la mîini
strînse ca unul care vrea să-şi stăpînească o tulburare lăuntrică.
A fost ciudată reacţia lui Venanzio. L-a privit pe Berengario în aşa
chip, încît acela şi-a lăsat ochii în jos :
— Foarte bine, frate, a spus, dacă memoria e un dar al lui
Dumnezeu, şi capacitatea de a uita poate fi foarte bună şi
preţuită. Dar o respect la fratele bătrîn cu care vorbeam. Din
partea ta, însă, mă aşteptam la o amintire mai vie în legătură cu
lucrurile petrecute cînd şedeam aici, împreună cu un Prieten
foarte drag ţie...
N-aş putea spune dacă Venanzio apăsase tonul cînd pronunţase
cuvintele „foarte drag". Fapt e că am simţit trecînd un aer de
nelinişte printre cei de faţă. Fiecare îşi întorcea Privirea în altă
parte, dar nici unul n-o oprea asupra lui perengario, care se
înroşise violent. A intervenit numaidecît Mlhi, cu autoritate:'
87
— Vino, frate Guglielmo, a spus, am să-ţi arăt şi alte cărţi I
interesante.
Grupul s-a desfăcut. L-am surprins pe Berengario arun-l cîndu-i
lui Venanzio o privire încărcată de venin, şi Venanzio I