Umberto Eco – Numele trandafirului

ucure mai mult de norocul acela, pînă ce preotul le-a spus că
era vorba de carne de om, şi omul a fost făcut bucăţi de mulţimea
turbată. Dar, în aceeaşi noapte, un oarecare din sat s-a dus să
sape mormîntul celui omorît şi i-a mîncat carnea canibalului, aşa
încît, cînd l-a descoperit, satul l-a osîndit la moarte şi pe el.
Dar Salvatore nu mi-a povestit numai despre asta. Cu vorbe
trunchiate, silindu-mă să-mi reamintesc puţinul pe care-l ştiam
din provensală şi din dialectele italiene, mi-a spus povestea fugii
sale din satul natal şi cum a cutreierat el prin lume. Şi în
povestea sa am recunoscut multe din cîte auzisem şi întîlnisem
pe drum, şi multe altele pe care le-am aflat după aceea le
recunosc acum, aşa că nu sînt sigur că nu-i atribui lui, după
atîta timp, întîmplări şi fărădelegi care au aparţinut altora, mai
înaintea lui şi după el, şi care acum, în mintea mea obosită, se
amestecă făcînd o singură imagine, chiar prin puterea închipuirii
care, unind amintirea aurului cu cea a muntelui, îşi făureşte
ideea unui munte de aur.
Adesea în timpul călătoriei îl auzisem pe Guglielmo spunînd cei
simpli, termen prin care unii dintre confraţii lui desemnau nu
numai poporul, ci, în acelaşi timp, şi pe cei fără carte. Expresie
care mi s-a părut a fi întotdeauna generală, pentru că în oraşele
italiene întîlnisem neguţători şi meşteşugari care nu erau oameni
ai Bisericii, dar care nu erau nici oameni fără ştiinţă de carte,
chiar dacă cunoştinţele lor se arătau prin intermediul limbii
vulgare. Şi, pentru a spune adevărul, unii dintre tiranii care
guvernau peninsula pe vremea aceea nu aveau habar de ştiinţa
teologică, de cea medicală, de logică şi de latină, dar desigur nu
erau oameni simpli sau lipsiţi de pregătire. De aceea, cred că şi
maestrul meu, cînd vorbea despre cei simpli, folosea un concept
mai degrabă simplu. Dar, fără îndoială, Salvatore nu era un om
simplu, venea de undeva de la ţară, dintr-un loc aflat de secole
Pradă mizeriei şi puterii nemăsurate a seniorilor feudali. Era
189
un om simplu, dar nu era un prost. Visa şi el o altfel de lume
care, pe vremea cînd a fugit de-acasă de la ai lui, după cum mi-a
spus, căpăta aspectul meleagurilor unde curge lapte şi miere,
unde în copaci atîrnă burdufuri cu brînză şi şiraguri de cîrnaţi
aromaţi.
împins de nădejdea aceasta, ca şi cînd n-ar fi vrut să creadă că
lumea nu este altceva decît o vale a plîngerii, în care (aşa cum mau
învăţat) chiar şi nedreptatea a fost prevăzută de providenţă
pentru a păstra echilibrul lucrurilor, unde scopul cel mai adesea