Umberto Eco – Numele trandafirului

striga: — Tu vei fi viitorul Abate, pe burta lui Dumnezeu! Chiar
aşa spunea, Dumnezeu să mă ierte.
La un gest sărbătoresc al Abatelui a intrat cortegiul fecioarelor.
Era un grup minunat de femei foarte frumos îmbrăcate, în
mijlocul cărora mi s-a părut că o văd în primul rînd pe mama
mea, apoi mi-am dat seama de greşeală, pentru că era vorba, fără
îndoială, de fata cea cumplită, ca o armată desfăşurată în luptă.
Numai că purta pe cap o coroană de perle albe, pe două rînduri,
şi alte două şiraguri de perle coborau pe fiecare parte a feţei,
amestecîndu-se cu alte două şiraguri de perle care atîrnau pe
piept şi de fiecare perlă era prins un diamant mare cît o prună.
Mai jos de fiecare ureche cobora un şir de perle albastre care se
împreunau într-un şirag la baza gîtului, alb şi drept ca un turn
din Liban. Mantia îi era de culoare purpurie şi în mînă ţinea o
cupă de aur bătută cu diamante, în care am aflat, nu ştiu cum,
că era unsoarea ucigătoare furată într-o zi de la Severino. După
această femeie frumoasă ca aurora, urmau alte figuri muliebri,
una îmbrăcată într-o mantie albă brodată, peste o haină închisă
la culoare, împodobită cu o dublă stolă de aur, cusută cu flori de
cîmp; a doua avea o mantie de damasc galben, peste o haină de
un trandafiriu palid, înstelată cu frunze verzi şi cu două mari
carouri, ţesute în formă de labirint negricios; şi a treia avea
mantia roşie şi haina de smarald pe care erau ţesute mici animale
roşii, şi ţinea în mînă o stolă brodată şi albă; şi veşmintele
celorlalte nu le-am observat pentru că mă străduiam să aflu cine
erau femeile astea care o însoţeau pe fată, care semăna acum cu
Fecioara Măria; şi cum fiecare ducea în
424
mînă sau îi ieşea din gură o fîşie de hîrtie, am aflat că erau Rut,
Sara, Susana şi alte femei din Sfintele Scripturi, în clipa aceea
Abatele a strigat:
— Traete, feciori de tîrfă! şi a intrat un nou grup bogat de
personaje pe care le-am recunoscut foarte bine, înveşmîntate
sever şi strălucitor, şi în mijlocul grupului şedea pe un tron
cineva care era Domnul Dumnezeu, dar în acelaşi timp era şi
Adam, îmbrăcat cu o mantie purpurie şi o mare diademă roşie şi
albă de rubine şi de perle care ţinea mantia pe umeri, pe cap cu o
coroană asemeni celei pe care o purta copila, cu o cupă mai mare
în mînă plină de sînge de porc. Alte preasfinte personaje de care
voi vorbi, pe care le cunoşteam foarte bine, o înconjurau, şi în
plus un grup de arcaşi ai regelui Franţei, îmbrăcaţi unii în roşu,
alţii în verde, cu un scut smaragdin pe care se desfăşurau