Umberto Eco – Numele trandafirului

încurcătură pe călugării mîncăcioşi, care se arunca gol în zăpadă,
vorbea cu animalele şi cu ierburile, preschimba însăşi taina
naşterii lui Christos în spectacol de ţară, invoca mielul din
Bethleem imitînd behăitul oii... A fost o şcoală bună... Nu era
minorit călugărul acela Diotisalvi din Florenţa?...
— Ba da, a zîmbit Guglielmo. Cel care s-a dus la mănăstirea
predicatorilor şi a spus că nu avea să primească mîncare dacă
mai întîi nu-i dădeau un petic din tunica Sfîntului Ioan, ca s-o
păstreze ca relicvă, şi cînd l-a avut şi-a şters şezutul cu el, apoi la
aruncat la gunoi şi cu un băţ îl răsucea în murdărie şi striga:
vai de mine, ajutaţi-mă, fraţilor, pentru că am pierdut în privată
relicvele sfîntului.
— Te distrează povestea asta, mi se pare. Poate că ai vrea să mio
spui şi pe cea a altui minorit, fratele Paolo
Millemosche, care într-o zi a căzut şi s-a întins pe gheaţă, şi
concetăţenii lui rîdeau de el, şi unul l-a întrebat dacă n-ar fi vrut
să aibă ceva mai bun sub el, şi el a răspuns: ba da, pe nevastăta...
Aşa căutaţi voi adevărul.
— Astfel îi învăţa Francisc pe oameni să privească
lucrurile dintr-o altă parte.
475
— Dar v-am potolit. I-ai văzut ieri pe confraţii tăi. Au reintrat în
rîndurile noastre, nu mai vorbesc ca oamenii simpli. Oamenii
simpli nu trebuie să vorbească. Cartea aceasta ar fi îndreptăţit
ideea că limba oamenilor simpli ar fi purtătoarea unei oarecare
înţelepciuni. Acest lucru trebuie împiedicat, şi asta am vrut să fac
eu. Tu spui că eu sînt diavolul; nu e adevărat. Eu am fost mîna
lui Dumnezeu.
— Mîna lui Dumnezeu creează, nu ascunde.
— Există margini dincolo de care nu este îngăduit să mergi.
Dumnezeu a vrut ca pe anumite hărţi să stea scris hic sunt
leones.
— Dumnezeu i-a creat şi pe monştri. Şi pe tine. Şi despre totul
vrea să se vorbească.
Jorge şi-a întins mîinile tremurătoare şi a tras cartea spre sine. O
ţinea deschisă, dar întoarsă, în aşa fel încît Guglielmo s-o vadă în
poziţia cea mai bună.
— Atunci de ce a lăsat el, a spus, ca textul acesta să stea pierdut
de-a lungul secolelor, şi să se salveze din el doar o copie, încît
copia acelei copii, care a sfîrşit cine ştie pe unde, să rămînă
îngropată în mîinile unui necredincios care nu cunoaşte greaca,
şi apoi să zacă părăsită într-un loc închis dintr-o veche bibliotecă