Umberto Eco – Numele trandafirului

tăietură a gurii care ajunge pînă la urechi, voce aproape
omenească şi, în loc de dinţi, un singur os, tare. Şi mai există
fiara manticoră, cu chip de om, trei rînduri de dinţi, trupul de
leu, coada de scorpion, ochii verzi-albăstrii, culoarea sîngelui şi
vocea asemenea şuieratului şarpelui, lacomă de carne omenească.
Şi există monştri cu opt degete la picioare şi boturi de
lup, unghii încovoiate, piele de oaie şi lătrat de cîine, care devin
negri, nu albi la bătrîneţe şi de multe ori ajung să depăşească
vîrsta noastră. Şi există creaturi cu ochi pe umeri şi două guri în
piept în loc de nări, pentru că nu au cap, şi încă altele care
locuiesc de-a lungul fluviului Gange, care trăiesc numai din
mirosul unui anumit măr, şi cum se îndepărtează de locul acela
mor. Dar chiar şi aceste fiare dezgustătoare cîntă pe feluritele lor
limbi laude întru slava Creatorului şi a înţelepciunii sale, ca şi
cîinele, boul, oaia, mielul şi linxul. Cît de mare este, mi-am spus
atunci, repetînd cuvintele lui Vincenzo Belovacense, cea mai
neînsemnată frumuseţe a acestei lumi, şi cît de plăcută este
pentru ochiul raţiunii privirea
284
atentă nu numai a ordinii, şi a numerelor, şi a modurilor cum
sînt alcătuite lucrurile, atît de plăcut orînduite pretutindeni în
univers, dar şi scurgerea vremurilor care se deapănă fără încetare
de-a lungul unor înşiruiri şi căderi, însemnate de moartea a tot ce
se naşte. Mărturisesc, aşa păcătos cum sînt, cu sufletul meu
mărunt încă prizonier cărnii, că am fost tulburat de o dulce
pornire spre creator şi ordinea acestei lumi şi am admirat cu o
fericită veneraţie măreţia şi trăinicia creaţiunii.
în această bună dispoziţie spirituală m-a găsit maestrul meu
cînd, purtat de gînduri şi fără să-mi dau seama, după ce am
străbătut aproape toată suprafaţa abaţiei, m-am pomenit din nou
acolo unde ne despărţiserăm cu două ore înainte. Aici şedea
Guglielmo şi ceea ce mi-a spus m-a smuls din gîndurile mele şi
mi-a întors din nou mintea spre întunecatele taine ale abaţiei.
Guglielmo părea foarte mulţumit, avea în mînă foaia lui Venanzio
pe care pînă la urmă o descifrase. Ne-am dus în chilia lui, departe
de urechile prea curioase, şi mi-a tradus cele ce citise. După fraza
în dialect zodiacal (secretam finis Africae manus supra idolum age
primum et septimum de quatuor), iată ce spunea textul grecesc :
Veninul înspăimîntător care aduce purificarea...
Arma cea mai bună pentru a distruge duşmanul...
Foloseşte persoanele umile, josnice şi urîte, trage profit din
defectele lor... Nu trebuie să moară...