Umberto Eco – Numele trandafirului

Guglielmo mi-a pus mîna pe cap, m-a prins chiar de ceafă
strîngîndu-mi-o şi redîndu-mi liniştea:
— învaţă, mi-a spus, sub tortură, sau ameninţat de tortură, un
om spune nu numai ceea ce a făcut, dar şi ceva ce ar fi voit să
facă, chiar dacă n-o ştia. Remigio îşi doreşte acum moartea din
tot sufletul.
Arcaşii l-au scos afară pe chelar, aflat pradă convulsiilor.
Bernardo şi-a adunat hîrtiile. Apoi s-a uitat fix la cei de faţă,
încremeniţi în ghearele unei tulburări fără margini.
— Interogatoriul s-a sfîrşit. învinuitul, reo confesso, va fi dus la
Avignon, unde va avea loc procesul definitiv, sub oblăduirea
foarte severă a adevărului şi a justiţiei, şi numai după proces va fi
ars pe rug. El, Abbone, nu vă mai aparţine şi nu-mi mai aparţine
nici mie, care am fost doar umilul instrument al adevărului.
Instrumentul justiţiei stă în altă parte, păstorii şi-au făcut
datoria, acum e treaba cîinilor, care despart oaia cea bolnavă de
turmă şi o purifică prin foc. Mizerabilul episod care l-a arătat pe
acest om vinovat de atîtea crime sălbatice a luat sfîrşit. Acum
abaţia trăieşte în pace. Dar lumea... şi aici a ridicat glasul şi s-a
adresat grupului de legaţi, lumea nu şi-a găsit încă pacea, lumea
este sfîşiată de erezie, care primeşte găzduire pînă şi în sălile
palatelor imperiale. E bine ca fraţii mei să-şi amintească de asta:
un cingulum diaboli îi leagă pe neruşinaţii sectanţi ai lui Dolcino
de onoraţii maeştri ai capitolului de la Perugia. Să nu uităm că în
faţa ochilor lui Dumnezeu cele spuse în delir, de nenorocitul pe
care abia l-am încredinţat justiţiei, nu se deosebesc de cele ale
maeştrilor care benchetuiesc la masa germanului excomunicat
din Bavaria. Izvorul nelegiuirilor ereticilor izbucneşte din multe
predici, chiar şi onorate, încă nepedepsite. Este grea suferinţa şi
umil calvarul celui care a fost chemat de Dumnezeu, cum am fost
eu, om supus păcatelor, să descopere şarpele ereziei oriunde se
cuibăreşte. Dar, îndeplinind această îndatorire sfîntă, se învaţă că
nu este eretic numai cel ce practică erezia pe faţă. Susţinătorii
ereziei pot fi descoperiţi după cinci indicii doveditoare. Primul, cei
care-i vizitează pe ascuns, în timp ce sînt ţinuţi în temniţă; al
doilea, aceia care deplîng prinderea lor şi au fost prietenii lor
intimi în viaţă (e greu să nu cunoască activitatea ereticului cei
care l-au vizitat multă vreme); al treilea, aceia care susţin că
ereticii au fost osîndiţi pe nedrept, chiar cînd s-a dovedit vina
lor; al
387
patrulea, cei care privesc rău şi-i clevetesc pe cei care-i persecută