Umberto Eco – Numele trandafirului

— O să aveţi lentilele ? Şi cum o să faceţi să le găsiţi ?
— Am spus că voi avea lentile. Voi face altele. Cred că sticlarul nu
aşteaptă altceva decît un prilej din astea, ca să facă o nouă
experienţă. Dacă va avea sculele potrivite ca să şlefuiască
cioburile. Căci în atelierul lui are destule cioburi.
In timp ce rătăceam căutînd drumul, la un moment dat, în
mijlocul unei camere, m-am simţit mîngîiat pe faţă de o mînă
nevăzută, în timp ce un geamăt, care nu era de om şi nici de
animal, se auzea vibrînd şi în spaţiul acela şi în cel vecin, ca Şi
cum o stafie ar fi umblat din cameră în cameră. Ar fi trebuit sâ fiu
pregătit pentru surprizele bibliotecii, dar încă o dată am făcut un
salt îndărăt. Şi Guglielmo trebuie să fi păţit ceva
177
asemănător, pentru că îşi atingea obrazul, ridicînd felinarul în
sus şi privind în jur.
A ridicat o mînă, apoi a cercetat flacăra care părea acum mai
însufleţită, şi apoi şi-a umezit un deget şi l-a ţinut drept în sus
înaintea ochilor.
— E limpede, a spus în cele din urmă, şi mi-a arătat două puncte
pe doi pereţi faţă-n faţă, aşezate la înălţimea unui stat de om. Se
deschideau acolo două crăpături înguste, de care, apropiind
mîna, puteai simţi aerul rece care venea din exterior. Apropiind
apoi şi urechea de ele, se auzea un vuiet, ca şi cum de afară ar fi
bătut vîntul.
— Biblioteca trebuie să aibă şi ea un sistem de aerisire, a spus
Guglielmo, altfel atmosfera ar fi de nerespirat, mai ales vara. De
altfel, aceste crăpături înlesnesc şi un anumit grad de umiditate,
pentru ca pergamentele să nu se usuce. Dar chibzuinţă ctitorilor
nu s-a mărginit numai la asta. Aşezînd crăpăturile în anumite
unghiuri, s-au asigurat că în unele nopţi cu vînt adierile care
intră pe aceste orificii să se încrucişeze cu alte adieri, şi să se
învîrtească în înşiruirea camerelor, producînd sunetele pe care leai
auzit. Care, împreună cu oglinzile şi cu ierburile, să sporească
teama nechibzuiţilor care ar pătrunde aici, ca noi, fără să
cunoască prea bine locul. Chiar şi noi am gîndit pentru o clipă că
nişte fantome ne suflau pe faţă. Ne-am dat seama abia acum de
asta, pentru că doar acum s-a pornit vîntul. Şi s-a lămurit şi
misterul acesta. Dar, cu toate astea, tot nu ştim cum să ieşim!
Vorbind aşa, rătăceam în gol, zăpăciţi acum, fără să mai luăm în
seamă etichetele care ne apăreau toate la fel. Am nimerit într-o
altă sală heptagonală, ne-am învîrtit prin camerele vecine, n-am
găsit nici o uşă. Ne-am întors pe unde am venit, am umblat