Umberto Eco – Numele trandafirului

pîine, care scapără deja de flăcări roşietice. In turni de miazăzi,
un cămin uriaş pe care clocoteau oale şi se învîî teau frigări. Pe
poarta ce da în ograda din spatele biseric intrau în momentul
acela porcarii, aducînd carnea porcik hăcuiţi. Am ieşit iar pe
poarta aceea şi ne-am pomenit î ogradă, la marginea de răsărit a
podişului, în spatele zidii rilor, unde se ridicau multe construcţii.
Severino mi-a explici că prima dintre ele adăpostea toate cocinile,
apoi urmau graj durile de cai, cele de boi, coteţe de păsări şi
ţarcul acoperi pentru oi. în faţa cocinilor, porcarii amestecau întrun
vi foarte mare sîngele porcilor abia înjunghiaţi, ca să nu I
coaguleze. Dacă era amestecat bine şi numaidecît, ar fi put< să
ţină pînă zilele următoare, datorită vremii reci, şi în sfîrş s-ar fi
făcut din ele sîngerete.
Am intrat din nou în Edificiu şi am aruncat o privi grăbită spre
refector, pe care l-am străbătut ca să ne putej duce la turnul de
răsărit. Dintre cele două turnuri, între caj
74
ge întindea refectorul, cel de miazănoapte adăpostea un cămin,
celălalt o scară în formă de melc, care ducea la scriptorium, adică
la catul al doilea. De aici călugării porneau în fiecare zi la muncă,
adică pe două scări, mai puţin comode, dar bine încălzite, care
urcau în spirală prin spatele căminului si al cuptorului
bucătăriei.
Guglielmo a întrebat dacă am putea găsi pe cineva în scriptorium,
chiar duminică fiind. Severino a zîmbit şi a spus că munca,
pentru călugărul benedictin, este rugăciune. Duminica, serviciul
divin ţinea mai mult, dar călugării dedaţi cărţilor îşi petreceau, la
fel, cîteva ore acolo sus, închinate de obicei fructuoaselor
schimburi de observaţii docte, sfaturilor, meditaţiilor despre
sfintele scrieri.
75
Ziua întîi După ora nona
în care se vizitează scriptorium-u? şi se face cunoştinţă cu mulţi
cărturari, copişti şi caligrafi, precum şi cu un bătrîn orb, care-l
aşteaptă pe Antichrist
în timp ce urcam, am văzut că maestrul meu cercetează cJ
privirea ferestrele care luminau scara. Probabil că-mă făcui sem
şi eu priceput ca şi el, pentru că mi-am dat numaidecîfl seama că
erau aşezate în aşa fel, încît greu i-ar fi fost cuiva si ajungă pînă
la ele. Pe de altă parte, nici ferestrele care se deschideau în
refector (singurele de la primul cat ce dădeai] spre prăpastie) nu