Umberto Eco – Numele trandafirului

pentru a înscăuna dreptatea şi fericirea a trebuit să vărsăm puţin
sînge... şi asta fiindcă... fiindcă nu trebuia mult ca s-o terminăm
cu totul, şi merita să facem roşie toată apa din Carnasco, în ziua
aceea de la Stavello, că era şi sîngele nostru, nu-l precupeţeam,
sîngele nostru şi sîngele vostru, aşa că haida, haida, repede,
repede vremile prorocirii lui Dolcino se apropiau, trebuia grăbit
mersul lucrurilor...
Tremura tot, îşi freca mîinile de veşminte ca şi cum ar fi vrut să şi
le şteargă de sîngele pe care îl evoca.
— Lacomul a redevenit un pur, mi-a spus Guglielmo.
— Dar ce, aceasta e puritate ? l-am întrebat îngrozit.
— O mai exista şi altfel de puritate, mi-a spus Guglielmo, dar
oricum ar fi mă sperie întotdeauna.
— Ce vă sperie mai mult la puritate ? l-am întrebat.
— Graba, mi-a răspuns Guglielmo.
— Destul, destul, spunea acum Bernardo, îţi ceream o
mărturisire, nu o chemare la măcel. Foarte bine, nu numai că ai
fost eretic, dar mai eşti şi acum. Nu numai că ai fost ucigaş, dar
ai ucis şi acum. Atunci spune cum i-ai ucis pe fraţii tăi în abaţia
aceasta, şi de ce ?
Chelarul s-a oprit din tremurat, s-a uitat în jur ca şi cînd s-ar fi
trezit dintr-un vis :
— Nu, a spus, cu crimele din abaţie nu am nici o legătură. Am
mărturisit tot ce-am făcut, nu mă faceţi să mărturisesc şi ceea ce
n-am făcut...
— Dar ce mai rămîne din ceea ce nu puteai să faci ? Acum spui
că eşti nevinovat? O, mielule, o model de blîndeţe ! L-aţi auzit, a
avut o vreme mîinile năclăite de sînge şi acum e nevinovat! Poate
că ne-am înşelat, Remigio din Varagine este un model de virtute,
un fiu credincios al Bisericii, un duşman al duşmanilor lui
Christos, a respectat întotdeauna ordinea pe care mîna grijulie a
Bisericii s-a ostenit s-o impună în sate Şi în oraşe, pacea
negoţului, atelierele meşteşugarilor, bogăţiile Bisericii. El este
nevinovat, n-a făptuit nimic, vino în braţele mele, frăţioare
Remigio, ca să te pot mîngîia de învinuirile pe care cei răi le-au
ridicat împotriva ta.
383
Şi, în vreme ce Remigio îl privea cu ochi pierduţi, ca şi cum dintro
dată ar fi crezut într-o iertăciune din urmă, Bernardo şi-a
revenit şi s-a adresat pe ton poruncitor căpitanului de arcaşi:
— Mi-e silă să recurg la mijloace pe care Biserica le-a criticat
întotdeauna cînd au fost folosite de braţul secular. Dar există o