Umberto Eco – Numele trandafirului

ordinul franciscan. Şi de aceasta mulţi franciscani s-au bucurat
foarte, ba după cîte se pare prea mult, încît la! jumătatea
secolului, la Paris, doctorii de la Sorbona au con-i damnat
îndemnurile acelui abate Gioacchino, dar pare-se căi au făcut-o
pentru că franciscanii (şi dominicanii) deveneau! prea puternici şi
înţelepţi în universităţile din Franţa, şi sel dorea înlăturarea lor
ca eretici. Ceea ce nu s-a făcut şi a fost] o mare binefacere pentru
Biserică, deoarece asta a îngăduiţi
54
să fie date la iveală operele lui Toma din Aquino şi ale lui
Bonaventura din Bagnoregio, care, fireşte, nu erau eretici. De
unde se vede că şi la Paris ideile erau confuze, sau că unii voiau
să le facă astfel pentru interesele lor. Şi acesta e răul pe care-l
face erezia lumii creştine, că întunecă ideile şi îi îndeamnă pe toţi
să devină inchizitori pentru binele lor personal, încît ceea ce am
văzut mai apoi la abaţie (şi despre asta voi vorbi mai tîrziu) m-a
făcut să mă gîndesc că de cele mai multe ori inchizitorii sînt cei
care-i creează pe eretici. Şi nu numai în sensul că şi-i închipuie,
cînd nu există, ci şi că reprimă cu atîta pornire putregaiul eretic
încît îi sileşte pe mulţi să se dea de partea lui, din ură faţă de ei.
Cu adevărat un cerc vicios, închipuit de diavol, de care
Dumnezeu să ne ferească.
Dar vorbeam despre erezia (dacă o fi fost aşa) gioacchi-nistă. Şi sa
văzut în Toscana un franciscan, Gerardo din Borgo San
Donnino, care s-a făcut purtătorul de cuvînt al predicilor lui
Gioacchino, şi a tulburat mult lumea minoriţilor. S-a ivit astfel
dintre ei un grup de susţinători a legilor vechi, împotriva
reorganizării ordinului încercată de marele Bonaventura, care i-a
devenit apoi general. In ultimii treizeci de ani ai secolului trecut,
cînd conciliul de la Lyon, salvînd ordinul franciscan din mîna
celor care voiau să-l desfiinţeze, i-a îngăduit să stăpînească toate
bunurile pe care le avea, cum hotărnicea şi legea pentru ordinele
mai vechi, anumiţi călugări din Le Marche s-au răzvrătit, pentru
că socoteau că spiritul legii fusese întru totul trădat, deoarece un
franciscan nu trebuia să aibă în stăpînire nimic, nici singur, nici
împreună cu mănăstirea sau cu ordinul. I-au aruncat în închisoare
pe viaţă. Nu mi se pare că au predicat lucruri împotriva
Evangheliei, dar cînd intră în joc stăpînirea lucrurilor pămînteşti,
e foarte greu ca oamenii să gîndească aşa cum cere dreptatea. Mi
s-a spus că, după cîţiva ani, noul general al ordinului, Raimondo
Gaufredi, i-a găsit pe aceşti prizonieri la Ancona şi, după ce i-a
eliberat, a spus : „Dumnezeu a vrut ca noi toţi şi întreg ordinul să