Umberto Eco – Numele trandafirului

Dar atunci de ce uneori se întîmplă ca aceleaşi magistraturi
orăşeneşti să se revolte împotriva ereticilor şi să dea mînă liberă
Bisericii să-i ardă ?
— Pentru că îşi dau seama că expansiunea lor va pune în pericol
chiar şi privilegiile mirenilor care vorbesc în vulgară. In conciliul
de la Laterano din 1179 (vezi că sînt poveşti petrecute cu aproape
două sute de ani în urmă), Walter Map le atrăgea încă de pe
atunci atenţia împotriva a ceea ce avea să se întîmple dacă li se
dădea credit acelor oameni idioţi şi neştiutori de carte care erau
valdezii. A spus, dacă-mi amintesc bine, că ei nu au o locuinţă a
lor, umblă desculţi fără să aibă nici o avere, avînd totul comun,
urmîndu-l goi pe Christos gol; acum încep în acest fel foarte umil
pentru că sînt alungaţi, dar dacă li se dă loc prea mult, îi vor
izgoni pe toţi. Şi apoi pentru asta oraşele au îngăduit ordinele de
cerşetori, şi pe noi, franciscanii, mai ales: pentru că îngăduim să
se aşeze o legătură armonioasă între nevoia de pocăinţă şi viaţa
orăşenească, între Biserică şi burghezii care îşi vedeau de
negoţurile lor...
— Şi s-a putut ajunge atunci la armonia între dragostea pentru
Dumnezeu şi dragostea pentru afacerile neguţătorilor?
— Nu, mişcările de reînnoire spirituală s-au înţepenit şi s-au
mărginit la graniţele unui ordin recunoscut de papă. Dar ceea ce
zvîcnea pe dedesubt nu s-a potolit. Şi, pe de-o parte, s-a
transformat în mişcările flagelaţilor care nu fac rău nimănui, iar
pe de alta, în bande înarmate ca aceea a lui fra Dolcino, în
ritualurile vrăjitoreşti ca acelea ale călugărilor din Montefalco,
despre care vorbea Ubertino...
— Dar cine avea dreptate ? Cine are dreptate, cine a greşit ? am
întrebat nelămurit.
205
— Toţi aveau dreptatea lor, toţi au greşit.
— Dar dumneavoastră, am strigat, cuprins parcă de răzvrătire, de
ce nu luaţi o poziţie, de ce nu-mi spuneţi de partea cui este
adevărul ?
Guglielmo a rămas cîtăva vreme tăcut, ridicînd spre lumină
lentila la care lucra. Apoi a pus-o jos pe masă şi mi-a arătat, prin
lentilă, o unealtă de fier.
— Priveşte, mi-a spus. Ce vezi?
— Unealta asta de fier, puţin mai mare.
— Vezi ? Asta e ! tot ce putem face este să privim mai bine.
— Dar este totuşi aceeaşi unealtă!
— Şi manuscrisul lui Venanzio va fi acelaşi manuscris cînd îl vom