Umberto Eco – Numele trandafirului

ferestrele de pe pereţii din afară, hărăzite miniaturiştilor şi
copiştilor. De altfel şi Venanzio lucra cu un pupitru, pentru că
folosea, desigur, manuscrise împrumutate de abaţie, pe care le
copia. Sub masă erau aşezate rafturi joase, unde se îngrămădeau
foi neegale, şi întrucît toate erau în latineşte, am dedus din asta
că erau traducerile lui cele mai proaspete. Scrise în grabă, nu
alcătuiau pagini de carte şi probabil că aveau să fie mai apoi
încredinţate unui copist şi unui miniaturist. De aceea cu greu sar
fi putut citi. Printre foi, nişte cărţi în greceşte. O altă carte
grecească era deschisă pe pupitru, operă după care Venanzio îşi
îndeplinise, în zilele ce trecuseră, munca lui de traducător. Eu nu
ştiam încă limba greacă pe atunci, dar maestrul meu a citit titlul
şi a spus că erau Metamorfozele lui Apuleius, o poveste păgînă
despre care auzisem vorbindu-se ca despre o operă nepotrivită de
a fi citită de novici.
— Cum de făcea Venanzio această traducere ? l-a întrebat
Cruglielmo pe Berengario, aflat lîngă noi.
— A fost cerută abaţiei de către seniorul din Milano, şi abaţia va
avea din asta dreptul de preemţiune privind producerea de
vinuri pe unele proprietăţi aflate la răsărit. Berengario a
arătat cu mîna departe. Dar a mai adăugat numaidecît: Asta nu
însemnează că abaţia se pretează la niunci negustoreşti pentru
laici. Dar comitentul s-a străduit Pmă cînd acest manuscris ne-a
fost împrumutat de dogele
131
Veneţiei, care-l avea de la împăratul Bizanţului, şi cînd Venanzio
avea să termine munca lui aveam să facem două copii, una
pentru comitent şi alta pentru biblioteca noastră.
— Care, aşadar, nu se dă în lături să primească şi poveşti păgîne,
a spus Guglielmo.
— Biblioteca e dovada adevărului şi a greşelii, a spus atunci o
voce din spatele nostru. Era Jorge. încă o dată m-am mirat (dar
mai mult aveam să mă mir în zilele ce au urmat) de felul
neaşteptat în care bătrînul acela apărea pe negîndite, ca şi cum
noi nu-l vedeam pe el, dar el ne vedea pe noi. M-am întrebat chiar
ce făcea un orb în scriptorium, dar am înţeles după aceea că Jorge
era omniprezent în toate locurile din abaţie. Şi adesea şedea în
scriptorium, aşezat pe o laviţă lîngă cămin, şi părea că urmăreşte
tot ce se petrece în încăpere. 0 dată l-am auzit întrebînd de la
locul lui cu voce tare: „Cine urcă ?", şi i se adresa lui Malachia
care, cu paşii înăbuşiţi de paie, se îndrepta spre bibliotecă. Toţi
călugării îl ţineau în multă preţuire şi se duceau la el ca să-i