Umberto Eco – Numele trandafirului

păreau prea uşor de ajuns, întrucît sub el] nu erau mobile de nici
un fel.
Ajunşi în capul scării, am intrat, prin turnul de miază noapte, în
scriptorium, şi aici nu mi-am putut înăbuşi ui strigăt de
admiraţie. Catul al doilea nu era împărţit în doua aşa cum era cel
de sub el, şi s-a arătat, deci, ochilor mei îl toată întinderea sa
nesfîrşită. Bolţile, curbe şi nu prea înalţi (mai puţin decît într-o
biserică, dar mai mult decît în oriq sală capitulară pe care am
văzut-o vreodată), sprijinite d pilaştri puternici, închideau un
spaţiu scăldat într-o încînti toare lumină, pentru că trei ferestre
enorme se deschideau pj fiecare din laturile mai mari, în vreme ce
cinci ferestre ml mici străpungeau fiecare din cele cinci laturi din
afară al fiecărui turn; opt ferestre înalte şi înguste, în sfîrşit, lâsaj
lumina să intre şi dinlăuntrul puţului octogonal.
Mulţimea ferestrelor făcea în aşa fel încît marea sală să fa
înveselită de o lumină continuă şi difuză, chiar dacă erai dupăamiază
de iarnă. Vitraliile nu erau colorate ca acell ale bisericilor,
şi plumburile care le îmbinau prindeau patra de sticlă incoloră,
ca lumina să intre în chipul cel mai curat ( putinţă, nu meşterită
de priceperea omului, şi să slujea» scopului ei, care era de a
ilumina munca cititului şi a scrisuh
76
jn văzut şi în alte rînduri şi în alte locuri multe scriptoria, dar nici
unul care să strălucească atît de luminos, în şuvoaiele (je lumină
fizică de care scînteia locul, acelaşi principiu spiritual întruchipat
de lumină, acea claritas, izvor al oricărei frumuseţi şi înţelepciuni,
atribut inseparabil al acelei proporţii demonstrate de sala pe care
o vedeam. Pentru că trei lucruri ajută, împreună, la crearea
frumuseţii: în primul rînd, integritatea sau perfecţiunea, şi din
această cauză socotim urîte lucrurile neterminate ; apoi cuvenita
proporţie sau consonanţă ; şi, în sfîrşit, limpezimea şi lumina, aşa
că numim frumoase lucrurile de culoare curată. Şi cum privirea
frumosului aduce pace şi dorinţa noastră cea mai mare este să ne
bucurăm în tihnă de pace, de bine şi de frumos, m-am simţit
cuprins de o mare împăcare şi am gîndit că trebuie să fie tare
plăcut să lucrezi în locul acela.
Aşa cum a apărut în ochii mei, la acea oră de după prînz, mi s-a
părut o fericită oficină de înţelepciune. Am văzut, mai apoi, la San
Gallo un scriptorium de aceleaşi proporţii, despărţit de bibliotecă
(în alte părţi călugării lucrau în acelaşi loc unde erau adăpostite
şi cărţile), dar nu atît de frumos aranjat ca acesta. Anticari,
copişti, caligrafi şi cărturari erau aşezaţi fiecare la masa lui, cîte