Umberto Eco – Numele trandafirului

Severino vorbind despre nişte hîrtii... nu ştiu, cuprins de spaimă,
m-am gîndit că Malachia a vrut să scape de ele şi i le-o fi dat lui
Severino... uşa era deschisă şi Severino era deja mort, m-am
apucat să scotocesc prin lucrurile lui ca să caut scrisorile... miera
teamă numai că...
Guglielmo mi-a şoptit la ureche :
— Vai de capul lui de prost, speriat de o primejdie s-a aruncat cu
capul în jos în alta...
— Să zicem că tu spui aproape - zic aproape - adevărul, s-a
amestecat Bernardo. Tu te gîndeai că Severino avea scrisorile şi
le-ai căutat la el. Şi de ce te-ai gîndit că le avea la el ? Şi de ce i-ai
omorît înainte pe ceilalţi confraţi ? Poate că gîndeai că scrisorile
acelea umblau de multă vreme din mînă în mînă ? Poate că se
obişnuieşte în această abaţie să se vîneze relicvele ereticilor arşi ?
L-am văzut pe Abate tresărind. Nu era nimic mai viclean decît
învinuirea de a strînge relicve de la eretici. Şi Bernardo era foarte
priceput să amestece fărădelegile "u erezia şi cu tot ce privea viaţa
abaţiei. Am fost întrerupt din gmdurile mele de chelarul care
striga că el nu avea nici o legătură cu celelalte fărădelegi.
Bernardo l-a liniştit, indulgent, pentru moment
375
nu aceea era problema despre care se discuta, el era interogat
pentru crima de erezie, şi să nu încerce (şi aici glasul lui a devenit
aspru) să abată atenţia de la faptele lui eretice, vorbind despre
Severino şi încercînd să-l lase descoperit pe Malachia. Să se
întoarcă, deci, la scrisori.
— Malachia din Hildesheim, a spus întorcîndu-se spre martor,
dumneata nu eşti aici ca împricinat. Azi-dimineaţă ai răspuns la
întrebările mele şi la cererea mea fără să încerci să ascunzi nimic.
Acum vei repeta aici ceea ce mi-ai spus azi-dimineaţă şi nu vei
avea a te teme de nimic.
— Repet ceea ce am spus azi-dimineaţă, a spus Malachia. Puţin
timp după ce am venit aici sus, Remigio a început să se ocupe de
bucătării, şi am avut legături nenumărate din motive de slujbă...
Eu, ca bibliotecar, am sarcina de a închide noaptea peste tot în
Edificiu, şi deci şi la bucătării... şi nu am de ce să ascund că am
ajuns prieteni ca fraţii, şi nu am avut nici un motiv să-l bănuiesc
de ceva pe omul acesta. Şi el mi-a povestit că avea la el unele
documente secrete, încredinţate în taină, care nu trebuiau să
cadă în mîinile profane şi pe care nu cuteza să le ţină la el. Cum
eu aveam în grijă singurul loc din mănăstire neîngăduit nimănui
altcuiva, mi-a cerut să păstrez acele hîrtii departe de orice ochi