Umberto Eco – Numele trandafirului

Nefericita întîmplare tulburase viaţa comunităţii. Zăpăceala
datorată găsirii cadavrului întrerupsese serviciul divin. Abatele îi
trimisese numaidecît pe călugări înapoi în cor, ca să se roage
pentru sufletul confratelui lor.
Glasurile călugărilor erau frînte. Ne-am aşezat într-o poziţie
potrivită pentru a le studia fizionomia cînd, după liturghie, gluga
nu era lăsată în jos. Am văzut numaidecît chipul lui Berengario.
Palid, încordat, lac de sudoare. Ziua trecută auzisem de două ori
vorbindu-se despre el ca fiind omul care ar fi avut de-a face foarte
îndeaproape cu Adelmo ; şi nu era vorba de faptul că cei doi, de
aceeaşi vîrstă, erau prieteni, ci de tonul plin de taină al celor care
se refereau la această
prietenie.
Lîngă el l-am văzut pe Malachia. întunecat, încruntat, de
nepătruns. Alături de Malachia, şi mai de nepătruns, chipul
orbului Jorge. Am băgat de seamă, în schimb, mişcările nervoase
ale lui Bencio din Upsala, cel preocupat de retorică, pe care-l
cunoscuserăm cu o zi mai înainte în scriptorium, şi am prins o
privire repezită pe care acesta o arunca în direcţia lui
Malachia.
— Bencio e nervos, Berengario e speriat, a observat
Guglielmo. Va trebui să-i interogăm numaidecît.
— De ce? l-am întrebat cu nevinovăţie.
— Meseria noastră este foarte grea, a spus Guglielmo. B grea
meseria de inchizitor: trebuie să lovească în cei mai slabi şi în
momentul cînd slăbiciunea lor este din cale-afară de
mare.
într-adevăr, de cum s-a terminat slujba, l-am ajuns di** urmă pe
Bencio, care se îndrepta spre bibliotecă. Tînărul a
114
părut surprins cînd l-a strigat Guglielmo, şi s-a împotrivit
oarecum, spunînd că are treabă. Părea că se grăbeşte să se ducă
în scriptorium. Dar maestrul meu i-a amintit că el face o cercetare
pus de către Abate, şi l-a dus în incinta mănăstirii, j^e-am aşezat
pe parapetul dinăuntru, între două coloane, gencio aştepta ca
Guglielmo să vorbească, privind din cînd în cînd spre Edificiu.
— Aşadar, l-a întrebat Guglielmo, ce s-a spus în ziua cînd s-a
discutat despre acele marginalia ale lui Adelmo, între tine,
Berengario, Venanzio, Malachia şi Jorge ?
— Aţi auzit ieri ce s-a spus. Jorge spunea că nu este îngăduit să
se împodobească cu chipuri ridicole cărţile care conţin adevărul.
Şi Venanzio a spus că însuşi Aristotel vorbise despre isteţime şi