Umberto Eco – Numele trandafirului

Apucase foaia ţinînd-o în faţa ochilor şi eu, ca un prost, în loc săi
trec prin spate, ţinînd lumina sus, la înălţimea capului său, mam
aşezat chiar în faţa lui. Mi-a cerut să mă dau la o parte şi,
făcînd asta, am atins cu făclia spatele hîrtiei. Guglielmo mi-a dat
un brînci, întrebîndu-mă dacă voiam să-i ard manuscrisul, apoi a
scos un strigăt. Am văzut foarte bine că pe partea de sus a paginii
apăruseră nişte semne nedesluşite, de culoare galben-maronie.
Guglielmo a cerut să-i dau lampa şi a aşezat-o în spatele foii,
ţinînd flacăra destul de aproape de suprafaţa pergamentului, ca
pentru a-l încălzi fără să-l topească. Treptat, treptat, ca şi cum o
mînă invizibilă ar fi însăilat cuvintele „Mane, Tekel, Fares", am
văzut dese-nîndu-se pe albul foii, una cîte una, pe măsură ce
Guglielmo mişca lumina, şi în vreme ce fumul din vîrful flăcării
înnegrea spatele foii, nişte semne care nu semănau cu cele din
nici un alfabet, dacă nu cumva era vorba de alfabetul
necromanţilor.
— Nemaipomenit, a spus Guglielmo. E din ce în ce mai
interesant. S-a uitat în jur: Dar e mai bine să nu arătăm
descoperirea noastră vicleniei oaspetelui nostru ascuns, dacă mai
e pe aici...
Şi-a scos lentilele şi le-a pus pe masă, apoi a strîns pergamentul
răsucindu-l cu grijă şi l-a ascuns în sutană.
încă uluit de întîmplările acelea puţin spus miraculoase, mă
pregăteam să-i cer alte lămuriri, cînd un zgomot neaşteptat şi
înfundat ne atrase atenţia. Venea de la picioarele scării de răsărit,
care ducea la bibliotecă.
— Omul nostru e acolo, prinde-l! a strigat Guglielmo, şi ne-am
repezit în direcţia aceea, el mai iute, eu mai încet, pentru că
ţineam felinarul. Am auzit o bufnitură ca a unui trup care se
împiedică şi cade, am dat fuga, l-am găsit pe Guglielmo, la
picioarele scării, uitîndu-se la un volum greu, cu copertele prinse
într-o legătură ornamentală de metal. în aceeaşi clipă am auzit
un alt zgomot din direcţia din care veneam.
— Ce prost sînt! a strigat Guglielmo. Repede, la masa lui
Venanzio!
Am înţeles : cineva care şedea în umbră, în spatele nostru,
aruncase volumul ca să ne îndepărteze din acel loc.
încă o dată Guglielmo a fost mai iute decît mine şi a ajuns la
masă. Urmărindu-l, am zărit printre coloane o umbră care fugea,
apucînd-o pe scara din turnul de apus.
164
Cuprins de o înflăcărare de luptător, am lăsat lampa în lui