Umberto Eco – Numele trandafirului

— Care a vorbit clar şi limpede despre Antichrist, i-al desluşit
semnele în corupţia lumii şi în stîlcirea înţelepciunii, j Dar ne-a
învăţat că există un singur mod de a ne lua măsuri] cînd va fi să
vină: să studiem secretele naturii, să ne slujim] de ştiinţe pentru
a îmbunătăţi speţa umană. Poţi să te pre-| găteşti să lupţi
împotriva lui Antichrist cercetînd virtuţile tămăduitoare ale
ierburilor, natura pietrelor şi chiar pro-iectînd maşinile
zburătoare, de care tu zîmbeşti.
— Pentru Bacon al tău Antichristul era un pretext; el cultiva, de
fapt, orgoliul raţiunii.
— Sfînt pretext.
— Nimic din ceea ce este pretextual nu este sfinţi
Guglielmo, ştii că te iubesc. Ştii că am multă încredere în tine.
Pedepseşte-ţi inteligenţa, învaţă să plîngi pe rănile! Domnului,
aruncă-ţi cărţile.
— Am s-o păstrez numai pe a ta, a zîmbit Guglielmo. Ubertino a
zîmbit şi el şi l-a ameninţat cu degetul.
— Englez prostănac. Şi nu mai rîde atîta de semenii tăi Ba chiar
teme-te de cei pe care nu-i poţi iubi. Şi fii atent îj abaţie, locul
ăsta nu-mi place.
— Tocmai, vreau să-l cunosc mai bine, a spus Guglielmd luînduşi
rămas-bun. Să mergem, Adso.
— Eu îţi spun că nu e bine, şi tu îmi răspunzi că vrei săH
cunoşti. Ah! a spus Ubertino, clătinînd din cap.
— Ah, da! a mai spus Guglielmo care ajunsese la jumâ| tatea
navei, cine e călugărul acela care seamănă cu un anima şi
vorbeşte limba de la Babei ?
— Salvatore ? s-a întors Ubertino, care îngenuncheasi deja. Cred
că eu l-am cadorisit acestei abaţii... împreună J chelarul. Cînd
am lăsat rasa franciscană, m-am întors penta
0 vreme la vechiul meu schit, la Casale, şi acolo am găsit alţi
călugări necăjiţi, pentru că erau acuzaţi de comunitate că erau
spirituali din secta mea... aşa se exprimau ei. Le-am ţinut parte,
căpătînd pentru ei îngăduinţa de a urma exemplul nieu. Şi pe doi
dintre ei, Salvatore şi Remigio, i-am găsit chiar aici, cînd am sosit
anul trecut. Salvatore... Pare cu adevărat o bestie. Dar este
săritor.
Guglielmo a şovăit o clipă.
— L-am auzit spunînd pocăiţi-vă-ţi.
Ubertino a tăcut. A dat din mînă ca pentru a izgoni un gînd
supărător.
— Nu, nu cred. Ştii cum sînt aceşti călugări mireni. Oameni de la