Umberto Eco – Numele trandafirului

împăratului de la Constantinopol. Atunci
344
Alborea, nemaiavînd argumente, a încercat să depăşească spaţiul
strimt care-l despărţea de minoriţi, arătînd, cu voce ridicată şi
prin vorbe pe care nu cutez să le amintesc, dorinţa lui de a
smulge barba episcopului din Caffa, de a cărui bărbăţie se îndoia,
şi pe care, tocmai potrivit logicii răsturnate, voia să-l
pedepsească, folosind barba aceea în chip de flagel. Ceilalţi
minorţi au dat fuga să facă o barieră de apărare a confratelui lor,
avignonezii au socotit că e bine să ţină partea dominicanului, şi
de aici a urmat (Doamne, ai milă de cei mai buni dintre fiii tăi!) o
încăierare pe care în zadar Abatele şi cardinalul au încercat s-o
potolească. In hărmălaia ce s-a iscat, minoriţii şi dominicanii şiau
spus unii altora vorbe foarte grele, ca şi cum fiecare dintre ei
ar fi fost un creştin în luptă cu sarazinii. Singurii care au rămas
la locurile lor au fost de-o parte Guglielmo, iar de cealaltă
Bernardo Gui. Guglielmo părea trist, iar Bernardo vesel, dacă de
veselie se putea vorbi văzînd zîmbetul palid care strîngea buzele
inchizitorului.
— Nu există argumente mai bune, l-am întrebat pe maestrul
meu, în vreme ce Alborea se îndîrjea cu barba episcopului din
Caffa, pentru a dovedi sau a nega sărăcia lui Christos ?
— Dar tu poţi să afirmi amîndouă lucrurile, bunul meu Adso, a
spus Guglielmo, şi nu vei putea niciodată stabili, pe baza
Evangheliilor, dacă Iisus socotea drept proprietatea sa, şi în ce
măsură, tunica pe care o purta şi pe care apoi poate că o arunca
atunci cînd se rupea. Şi, dacă vrei, doctrina lui Toma din Aquino
despre proprietate este şi mai cutezătoare decît cea a noastră, a
minoriţilor. Noi spunem: nu posedăm nimic şi folosim totul. El
spunea: socotiţi-vă totuşi posesori, pentru că dacă îi lipseşte
cuiva ceea ce posedaţi voi, îi oferiţi uzul, şi din obligaţie, nu din
milă. Dar problema nu este dacă Iisus a fost sărac, ci dacă
trebuie să fie săracă Biserica. Şi săracă nu însemnează atît a avea
sau a nu avea un palat, ci a menţine sau a renunţa la dreptul de
a da legi asupra lucrurilor pă-mînteşti.
— Iată, deci, am spus, de ce împăratul ţine atîta la discursurile
minoriţilor asupra sărăciei.
— Chiar aşa. Minoriţii fac jocul împăratului împotriva papei. Dar
pentru Marsilio şi pentru mine jocul e dublu, şi am vrea ca jocul
împăratului să facă jocul nostru şi să slujească ideii noastre
despre guvernarea umană.
— Şi asta o să spuneţi cînd va trebui să vorbiţi ?