Umberto Eco – Numele trandafirului

între stăpînă şi slujnică şi nici (ceea ce era şi mai rău, Dumnezeu
să mă ierte că rostesc asemenea lucruri înspăimîntatoare) între
fiică şi soră. Everardo, văzînd toate acestea, ca tînăr uşuratic şi
desfrînat ce era, prefăcîndu-se a fi şi el un discipol, s-a apropiat
nu ştiu dacă de fiica oaspetelui său sau de altă fată şi, după ce sa
stins luminarea, a păcătuit cu ea. Din nefericire, a făcut asta
mai mult de un an, şi la sfîrşit maestrul a spus că tînărul acela
frecventa cu atîta folos adunările lor, încît în curînd avea să fie în
măsură să-i instruiască pe neofiţi. în clipa aceea Everardo a
înţeles abisul în care căzuse şi a izbutit să scape de farmecele lor
spunînd că vizitase casa acea nu pentru că era atras de erezie, ci
pentru că era atras de fete. Aceia l-au izgonit. Dar vezi, domnia
ta, aşa este rînduiala şi viaţa ereticilor, patarini, catari, gioachimiţi,
spirituali de tot soiul. Şi nu-i nimic de mirare în asta: ei
nu cred în renaşterea cărnii şi în infern ca pedeapsă pentru cei
păcătoşi şi socotesc că pot face nepedepsiţi orice. Ei, de fapt, îşi
spun cataroi, adică neprihăniţi.
— Abbone, a spus Guglielmo, domnia ta trăieşti izolat în această
strălucită şi sfîntă abaţie, departe de ticăloşiile lumii. Viaţa în
oraşe este mult mai complicată decît crezi şi există trepte, ştii
asta, şi în greşeală, şi în rău. Lot a fost mult mai puţin păcătos
decît concetăţenii săi care au nutrit gînduri nelegiuite chiar şi
împotriva îngerilor trimişi de Dumnezeu, iar trădarea lui Petru a
fost nimic faţă de trădarea lui Iuda, dar unul a fost iertat şi
celălalt nu. Nu poţi să-i socoteşti pe patarini şi pe catari unul şi
acelaşi lucru. Patarinii sînt o mişcare de reformă a moravurilor
înăuntrul legilor Sfintei Biserici. Ei au voit întotdeauna să
îndrepte modul de viaţă pe care îl duc oamenii Bisericii.
— Susţinînd că nu trebuie primite sfintele taine de la sacerdoţii
prihăniţi...
152
— Şi au greşit, dar a fost singura lor greşeală de doctrină. l^u şiau
pus nicicînd în minte să strice legea Domnului...
.— Dar predica patarină a lui Arnaldo din Brescia, la Roma, acum
mai bine de două sute de ani, a împins gloata de ţărani să dea foc
caselor nobililor şi ale cardinalilor.
— Arnaldo a încercat să-i atragă în mişcarea lui de reformă pe
magistraţii din oraş. Aceia însă nu l-au urmat şi a găsit aprobare
la gloata de săraci şi de dezmoşteniţi. Nu a fost el vinovat de
energia şi de mînia cu care oamenii aceia au răspuns la chemările
lui pentru un oraş mai puţin corupt.
.— Oraşul este întotdeauna corupt.