Umberto Eco – Numele trandafirului

342
Iisus a fost om şi Dumnezeu în acelaşi timp, şi totuşi mi se pare
clar că cine ar nega prima evidenţă, ar nega-o şi pe a doua!
A spus asta cu glas de biruinţă, şi l-am văzut pe Guglielmo cum
ridica ochii spre cer. Bănuiesc că socotea silogismul lui Girolamo
destul de anapoda, şi nu pot să nu-i dau dreptate, dar mai
anapoda mi s-a părut mînioasa şi contraria argumentare a lui
Giovanni Dalbena, care a spus că cine afirma ceva despre sărăcia
lui Christos afirma ceea ce se vede (sau nu se vede) cu ochiul, în
timp ce în definirea umanităţii şi divinităţii lui intervine credinţa,
ceea ce însemnează că cele două propoziţiuni nu pot fi puse
laolaltă. în răspuns, Girolamo a fost mai tăios decît adversarul
său.
— Oh, nu, dragă frate, mi se pare adevărat chiar contrariul,
pentru că toate Evangheliile declară că Iisus era om, şi mînca şi
bea, şi prin înseşi minunile lui de netăgăduit era şi Dumnezeu, şi
toate astea le-a văzut toată lumea.
— Dar şi magii şi ghicitorii au făcut minuni, a spus fără sclipire
Dalbena.
— Da, i-a întors-o Girolamo, dar cu ajutorul artei magiei. Şi tu
vrei să asemeni minunile lui Christos cu arta magiei ?
Celălalt a şoptit ruşinat că nu voia aşa ceva.
— Da, şi în sfîrşit, a urmat Girolamo, care se simţea de-acum
foarte aproape de victorie, messer cardinalul din Poggetto ar vrea
să socotească eretică credinţa în sărăcia lui Christos, cînd pe
această idee se sprijină regula unui ordin precum cel franciscan,
astfel încît nu există regat în care fiii săi să nu se fi dus să
predice şi să-şi verse sîngele lor, din Maroc pînă în India ?
— Inimă preasfîntă a lui Petru Hispanul, a şoptit
Guglielmo, apără-ne!
— Preaiubite frate, a vociferat atunci Dalbena, făcînd un pas
înainte, vorbeşte despre sîngele fraţilor tăi, dar nu uita că tributul
acesta a fost plătit şi de călugări din alte ordine.
— Cu tot respectul faţă de signor cardinalul, a strigat Girolamo,
nici un dominican n-a murit vreodată printre păgîni, în timp ce
numai în vremea mea nouă minoriţi au fost martirizaţi !...
Atunci, roşu la faţă, s-a ridicat episcopul dominican de Alborea.
— Atunci eu pot să dovedesc că înainte ca minoriţii să fi fost în
Tartaria, papa Inocenţiu al Vl-lea a trimis trei dominicani!
— Ah, da ? a spus în derîdere Girolamo. Ei bine, eu ştiu că de
optzeci de ani minoriţii sînt în Tartaria, şi au patruzeci de
343