Umberto Eco – Numele trandafirului

mai spun cîte lucruri minunate de optică şi de ştiinţă a vederi
găsesc în cărţile necredincioşilor!). Şi pe toate aceste cf
noştinţe o ştiinţă creştină va trebui să pună din nou stăpînirJ
şi s-o ia înapoi de la păgîni şi de la necredincioşi tamquam ai
iniustis possessoribus.
— Dar de ce aceia care deţin această ştiinţă nu o împăa tăşesc
întregului popor al lui Dumnezeu ?
— Pentru că nu tot poporul lui Dumnezeu e pregătit sj primească
atîtea secrete, şi s-a întîmplat adesea ca deţinătoa acestei ştiinţe
să fie luaţi drept magi ce au legămînt cj diavolul, plătind cu viaţa
lor dorinţa pe care o avuseseră săi facă pe ceilalţi părtaşi la
comoara lor de cunoaştere. Chiar el în timpul unor procese în
care era bănuit cineva că ar avJ legătură cu diavolul, a trebuit să
mă feresc de a folosi acesl lentile, slujindu-mă de secretari
binevoitori care să-mi ci tească documentele de care aveam
nevoie, pentru că al minteri, într-un moment cînd prezenţa
diavolului era atît i
92
cotropitoare, şi toţi îi respirau, ca să zic aşa, mirosul de pucioasă,
eu însumi aş fi fost socotit drept un prieten al celor judecaţi. Şi,
în sfîrşit, ne atrăgea atenţia Ruggiero Bacone, nu întotdeauna
secretele ştiinţei trebuie să se afle la îndemîna tuturor, întrucît
unii ar putea să le folosească în scopuri rele. Adesea înţeleptul
trebuie să facă să apară ca magice cărţi care nu sînt magice, dar
într-adevăr de ştiinţă bună, ca să le ferească de ochii curioşilor.
— Te temi, deci, că oamenii simpli pot folosi în chip rău aceste
secrete ? a întrebat Nicola.
— în ceea ce îi priveşte pe oamenii simpli, mă tem doar că pot fi
terorizaţi, luînd ei secretele de care vorbeşti drept acele opere ale
diavolului despre care prea adesea le amintesc predicatorii. Vezi,
mi s-a întîmplat să cunosc medici foarte pricepuţi care distilaseră
medicamente în stare să vindece numaidecît un bolnav. Dar
aceştia le dau celor simpli alifia sau fiertura lor însoţindu-le cu
vorbe sfinte şi psalmodiind fraze care păreau rugăciuni. Nu
pentru că aceste rugăciuni ar fi avut putere de tămăduire, ci
pentru că, fiind încredinţaţi că tămăduirea venea de la rugăciuni,
cei simpli înghiţeau fiertura şi se ungeau cu alifia, şi aşa se
tămăduiau, fără să ia prea mult în seamă puterea adevărată a
leacurilor. Şi apoi, pentru ca sufletul, foarte înfierbîntat de
nădejdea în formula de credinţă, să se lase cît mai mult în voia
acţiunii corporale a medicamentului. Dar adesea comorile ştiinţei
trebuie ferite nu de oamenii simpli, ci chiar de alţi înţelepţi. Se fac