Umberto Eco – Numele trandafirului

— Vedeţi ? a spus Bernardo. Neagă că a fost beghin pentru că
beghinii, deşi au luat parte la erezia călugăraşilor, îi consideră pe
aceştia din urmă o ramură uscată a ordinului franciscan şi se
socotesc mai curaţi şi mai desăvîrşiţi decît ei. Dar multe dintre
purtările unora sînt aidoma cu cele ale altora. Poţi nega, Remigio,
de a fi fost văzut în biserică ghemuit şi cu faţa întoarsă spre
perete, sau prosternat cu capul ascuns în glugă, în loc să fi
îngenuncheat cu mîinile împreunate ca toţi ceilalţi oameni ?
— Şi în ordinul benedictin oamenii se prosternează la pămînt, în
momentele cuvenite...
— Eu nu te întreb ce ai făcut în momentele cuvenite, ci in cele
necuvenite ! Deci nu negi să fi fost într-o postură sau alta, tipice
pentru beghini! Dar tu nu eşti beghin, ai spus-o— Atunci spunemi
în ce crezi ?
— Signore, cred în tot ceea ce crede un bun creştin...
370
— Ce sfînt răspuns ! Şi în ce crede, mă rog, un bun creştin ?
— In ceea ce ne învaţă Sfînta Biserică.
— Dar care Sfîntă Biserică? Aceea pe care o socotesc aşa
credincioşii care-şi spun perfecţi, pseudoapostoliî, frăţiorii eretici,
sau Biserica pe care ei o asemuiesc cu tîrfa din Babilon, şi în care
noi toţi, în schimb, credem cu tărie ?
— Signore, a spus zăpăcit chelarul, spuneţi-mi domnia voastră
care credeţi că este adevărata Biserică...
— Eu cred că este Biserica Romană, una, sfîntă şi apostolică,
condusă de papă şi de episcopii săi.
— Aşa cred şi eu, a spus chelarul.
— Admirabilă viclenie! a strigat inchizitorul. Admirabilă ascuţime
de minte, îţi zic! L-aţi auzit: el vrea să se înţeleagă că el crede că
eu cred în această Biserică, şi fuge de datoria de a spune în ce
crede el! Dar cunoaştem foarte bine aceste vicleşuguri! Să ne
întoarcem la ce trebuie. Tu crezi că sfintele taine au fost date de
Dumnezeu, că pentru a face o dreaptă pocăinţă trebuie să te
mărturiseşti slujitorilor lui Dumnezeu, că Biserica Romană are
puterea să lege şi să dezlege pe acest pămînt ceea ce a fost legat
şi dezlegat în cer ?
— Oare n-ar trebui să cred aşa ceva ?
— Nu te întreb ce-ar trebui să crezi, ci ce crezi ?
— Eu cred în tot ceea ce domnia voastră şi alţii, buni învăţaţi, îmi
porunciţi să cred, a spus chelarul înspăimîntat.
— Ah, dar învăţaţii cei buni de care pomeneşti nu sînt oare cei