Umberto Eco – Numele trandafirului

i-ai văzut faţa palidă dacă era noapte adîncă, cum a putut să-ţi
ardă mîna dacă era noapte ploioasă şi cu grindină şi cu fulgi de
zăpadă, şi ce făceai tu în cimitir? Hai, spune. Şi l-a scuturat cu
brutalitate de umeri. Spune-mi măcar asta.
Berengario tremura din toate mădularele.
— Nu ştiu ce făceam în cimitir, nu-mi amintesc. Nu ştiu cum de
i-am zărit faţa, poate aveam o făclie, nu... el avea o făclie, purta o
torţă, poate că i-am văzut chipul la lumina acestei torţe.
— Cum putea să ţină în mînă o făclie, dacă ploua şi
ningea ?
— Era după completa, imediat după completa, încă nu ningea, a
început după aceea... îmi amintesc că începeau primele rafale în
vreme ce fugeam spre dormitor. Fugeam spre dormitor în direcţia
opusă celei în care mergea fantoma... Şi apoi nu mai ştiu nimic,
vă rog nu mă mai întrebaţi, dacă nu vreţi să mă spovediţi.
— Bine, a spus Guglielmo, acum du-te, du-te în cor, du-te de,
vorbeşte cu Domnul, pentru că nu vrei să vorbeşti cu oamenii,
sau du-te şi caută-ţi un călugăr care să vrea să asculte
mărturisirea ta, pentru că dacă nici atunci nu vei mărturisi
păcatele tale, te vei apropia ca un sacrileg de sfintele taine. Du-te,
ne vom revedea.
Berengario a dispărut în goană. Şi Guglielmo şi-a frecat mîinile,
cum l-am văzut cu mai multe prilejuri în care era mulţumit de
ceva.
— Bine, a spus. Acum multe lucruri devin limpezi.
— Limpezi, maestre ? l-am întrebat. Limpezi, acum, cînd avem şi
fantoma lui Adelmo ?
— Dragă Adso, a spus Guglielmo, fantoma aceea mi se pare foarte
puţin fantomă, şi în orice caz recita o pagină pe care eu am citit-o
într-o carte făcută pentru predicatori. Călugării aceştia citesc
poate prea mult şi, cînd sînt agitaţi, retrăiesc apariţiile pe care leau
găsit în cărţi. Nu ştiu dacă Adelmo o fi
120
spus într-adevăr acele lucruri, sau dacă Berengario le-a auzit
pentru că avea nevoie să le audă. Fapt e că povestea asta
confirmă mai multe presupuneri de-ale dumitale. De exemplu:
Adelmo s-a sinucis, şi povestea lui Berengario ne spune că,
înainte de a muri, cutreiera pradă unei mari tulburări şi
remuşcări din pricina a ceva ce făcuse. Era tulburat si
înspăimîntat de păcatul său pentru că cineva îl înspăi-mîntase, şi
poate că îi povestise tocmai episodul nălucirii infernale pe care el
i-a recitat-o lui Berengario, cu atîta şi halucinată măiestrie. Şi